Despre localnici

Desi nu avem mult timp de cand am sosit aici as vrea sa faca o scurta prezentare a localnicilor. Voi mai face acest lucru pe viitor, de exemplu, dupa 3-4 luni pentru a vedea daca parerea mea vizavi de ei s-a schimbat sau nu.
Din punct de vedere estetic: inalti, blonzi si cu ochii albastri. Femeile (si ma refer strict la olandeze) foarte rar am vazut sa fie chiar dragutze. In privinta garderobei nu au nici un pic de gust sau de simt al imbinarii culorilor. Am vazut o data o femeie pe la vreo 45 de ani imbracata toata in mov. De obicei cand te invarti prin centrul istoric ai ocazia sa privesti sau sa orbesti (depinde de caz) in ceea ce priveste imbracamintea.
Bineinteles ca lumea este pestrita si intalnim aici si infofolite (araboaice, turcoaice). Degeaba isi acopera parul daca de la bust in jos au blugi mulati pe corp si unghiile boite cu roz. Din ce stiu eu, descoperirea parului este vazut ca un stimulent sexual. Oricum foarte multi arabi, indieni, turci.
Revenind la olandezii nostri blonzi. Sunt foarte iubitori de sport. Oriunde ii vezi prin parc, alearga, fac gimnastica sau se plimba cu bicicleta. Nu stiu ce le place sa faca in timpul liber in afara de sport. In majoritatea timpului este foarte liniste in oras. In centrul istoric, de exemplu, ii vad stand la terase aliniati toti cu fata la soare. Ai impresia ca s-au asezat la vreun film, asteapta sa apara din neant vreo proiectie in aer liber, dar de fapt ei stau in sir indian, ca sa se bucure de soare. Din cate am inteles toamna si iarna este chiar urat, frig. Se intuneca foarte devreme si se lumineaza in jur de 9:00. Presupun ca toti vor sa profite la maxim de soare atunci cand se poate.
Ce am mai observat eu: fie ca stau la casa fie ca stau la bloc le place sa-si amenajeze fie in gradina fie in balcon un adevarat loc de relaxare. Au fel de fel de plante, copacei, masute, scaune, sezlonguri, umbrelute. Foarte frumos isi fac. Este o placere sa te uiti la blocuri si la case si sa observi ordinea, curatenia si iubirea fata de natura. Pentru ei relaxarea este foarte importanta. Oriunde esti sa ai locul tau de rai :). Parcurile si gradinile publice sunt amenajate special pentru a favoriza fauna. Peste tot, in aceste locuri, vezi rate, pelicani, pescarusi, mierle, lebede, iepuri etc. Nu exista sa le faci un loc special si sa le ingramadesti acolo. Tot parcul este al lor. Este facut in beneficiul lor.
Prea multe de spus nu prea am deoarece nu am interactionat cu ei pana acuma. Am intalnit cativa doar la locul de munca al lui Alex si din punctul meu de vedere s-au purtat foarte ok cu noi. Ca functionari ai statului, la fel, se poarta frumos cu tine. Motive reale de critici nu exista. Daca vrei sa-i accepti ii "imbratisezi" si cu bune si cu rele. De fapt cuplul la care am fost ieri in vizita, el mai ales, si-a exprimat parerea ca nu-i plac olandezi si atat. Ca nu prea ar fi prietenosi, cica.
Momentan nu le caut prietenia. In general, eu nu caut prietenia nimanui. Am un motto foarte adevarat in acest sens, testat chiar: All the people seem to be normal until you get to know them.
Ca si obiceiuri: cand se vad intre ei si sunt buni prieteni se pupa pe obraz de trei ori; daca vrei sa le faci o vizita trebuie totul planificat din timp. Nu le place sa se trezeasca la usa cu persoane neinvitate (fie ele rude sau amici). Mie imi convine de minune. Si eu de acelasi principiu sunt. Urasc sa mi se bage pe gat vreo vizita neasteptata. Foarte rar ador spontaneitatea. Si le mai pun o mare bila ALBA: filmele si documentarele nu sunt dublate ca la nemti..ci au doar subtitrari (Exceptie fac productiile proprii). Asta imi da posibilitatea sa ascult in engleza si sa vad cum se scrie si in olandeza.
In privinta limbii: am inceput sa invat cateva cuvinte si regulile pronuntiei. O data stiute nu o sa ai nici o problema sa citesti un text chiar daca nu-l intelegi sau sa recunosti un cuvant rostit de olandez. Foarte multe cuvinte seamana cu engleza si germana. De ex. la casa se spune house in engleza, in germana haus iar in olandeza se spune huis (ui se pronunta au), soarece se spune mouse si in olandeza este muis; finger=vinger, sugar=suiker, slagroom (g la ei se pronunta hr)=frisca, vader (ger)= vader(dutch)->difera pronuntia, brother=bruder(Ger)=broer (oe se pronunta u, in olandeza), etc. Mie imi plac foarte mult astfel de asemanari. Pot sa recunosc un cuvant fara sa-l fi invatat in prealabil.
De saptamana asta (vineri) incep si eu meditatiile la olandeza si de abia astept.De doua ori pe saptamana am lectiile. O sa imi fac curaj sa ma duc si la primarie. Multi imi spun sa nu ma duc pentru ca acolo am sa intalnesc numai analfabeti veniti pentru muncile de jos. Din cate am inteles trebuie sa dai un test de inteligenta ca sa vada daca intr-adevar esti apt sa le inveti limba.

PS: apropo de intunecare iarna....aici vara se intuneca la 23:00 :) ceea ce inseamna ca dupa ce iesi la ora 18:00 de la munca ai timp suficient de plimbari, cumparaturi, etc.

Comentarii

  1. Foarte interesante observatiile!
    Remarcabila acuratetea prezentarii!
    In continuare asteptam sa descoperim Olanda prin ochii si mintea voastra.

    Spor la invatat si bineinteles la scris!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Eu nu ma lepad de Romania ci ea se leapada de mine!

Un nou inceput

Trei pasi inainte unul inapoi