Cuvinte NeSpuse

    Primul atac de panica l-am avut acu 1 an cred. Simteam ca ma doare pieptul si am zis sa-mi caut simptomele pe net. Primul rezultat: infarct. Am citit si alte simptome si dintr-odata aveam impresia ca le aveam si p'alea. Am ajuns la spital unde, spre dezamagirea mea, am fost diagnosticata cu hiperventilatie. Eram convinsa ca am ceva si ca medicul nu poate detecta catastrofa ce avea sa mi se intample mai devreme sau mai tarziu. Chiar daca stii ca-ti faci cel mai mare rau caut and pe internet, e greu sa rationezi pe moment si totul se transforma intr-o adictie. Esti atat de vigilent la ceea ce simti incat e foarte greu sa iesi din transa.     Al doilea atac de panica, care s-a soldat cu chemarea salvarii, a fost anul asta, la inceput de iulie. Era total diferit de ce stiam eu si am zis ca e imposibil sa traiesc un atac de panica. Am inceput sa am palpitatii, niste reactii in lant. Se terminau si in 5 minute se porneau iar. Aveam 140 de batai...

    Doresc sa revin un pic asupra dorintei de a controla anxietatea. De multe ori, ne aflam intr-un cerc tare vicios cand e vorba sa ne pierdem in cele mai negre ganduri.  Daca ne gandim la toate scenariile posibile (nu poti face asta, doar ai iluzia ca ai trecut in revista orice rau inchipuit) traiesti proprietatiile unei superstitii. Ma voi gandi la tot ce este mai rau si prin urmare, acest rau ma va ocoli. L-am pus pe lista, sta cuminte acolo si nu se va intampla niciodata. Cateodata poti insela sistemul punand pe lista cele mai negre scenarii caci nu te poti gandi la toate. Un cancer nu se poate compara cu un picior rupt sau daca avionul in care esti se va prabusi nu se va putea compara cu niste turbulente provocatoare de panica. Foarte greu sa te desprinzi de acest obicei, in care faurim cu mare spor "the black list".  Ai umblat de atatea ori pe acest drum, pietruit in mintea ta cu deosebita migala, incat e aproape imposibil sa crezi ca poti evada. Este un ...

   Anxietatea! Nu poti nici cu ea, nici fara ea. In rare cazuri poate fi un bun prieten dar de cele mai multe ori, face parte din eu-ul tau destructiv. Sau cel putin, in calatoria ta de a intelege cu ce ai de a face, anxietatea va fi perceputa ca un rau necesar. Acest "rau" inveti sa-l gestionezi cumva, sa-l dai la o parte, sa-l ascunzi, sa-l privezi de atentie, sa-l faci uitat, sa-ti fie rusine sa-l arati lumii. Sa stii sa gestionezi ceva nu inseamna ca o faci si in cel mai bun mod posibil. A gestiona nu are un context pozitiv in cazul de fata. Intr-adevar, iesi la liman. Dar cu ce pret?! Si pentru cat timp poti sta deasupra?! Cate guri ai luat de apa crezand de fapt ca inhati oxigenul?! Si uita-te, inca stam in picioare. Si totusi, in toate astea, reusesti sa te complaci. Ti-a fost de atatea ori rau incat doar cu raul ai impresia ca te poti impaca in continuare. Orice schimbare e de prisos. Pare a fi ceva de neconceput si totusi, tocmai aceasta schimbare r...

(Inainte de a citi, click mai jos pe videoclip deoarece am scris avand melodia asta pe fundal. Se pare ca mi-a creat o anume dispozitie. Atata melodia cat si ora scrierii! )  Simt dupa atata absenta ca am "ruginit" la alegerea cuvintelor desi as avea multe sa va povestesc si sa va spun. Mai sunt intrebata, de ce nu mai scriu nimic pe blog? Din lipsa de timp, de inspiratie?! Nu stiu. Poate ca am imbatranit? Nu cred. Poate ca am mai "crescut" si m-am maturizat si simt nevoia ca multe lucruri care mi s-au intamplat sa le pastrez doar pentru mine. Dar pe de alta parte, citind din urma, imi place sa observ ce prejudecati aveam inainte, ce pareri gresite imi formam. Ce idei fixe mi-am creat si cat de inversunata puteam sa fiu pe tema anumitor subiecte. E frumos sa vezi cum cresti si cum te schimbi caci schimbarea nu vine fara suferinta. Nimic nu ramane la fel. Nici nu-mi doream sa raman la fel. Totdeauna mi-am dorit sa invat ceva nou despre mine si am facut lucrul asta ...

Observ cu un oarecare sentiment de maretie ca noi oamenii ne schimbam o data la cateva luni. Nu de haine dar de decizii. Daca acu 1 an, culoarea aleasa pentru acest blog mi se parea fabuloasa, acu sunt de-a dreptul oripilata de tematica pusa. Drept dovada, ca ce ne placea odinioara nu mai este nicidecum valabil in prezent.    Spun sentiment de maretie pentru ca in astfel de schimbari iti observi propria intelepciune. Iar aici nu mai fac aluzii la albastrul orbitor.  O data cu trecerea timpului devii mai batran si mai cumpatat in judecata pe care o ai asupra lucrurilor din jurul tau. Devii mai rabdator cu oamenii care nu prea iti sunt pe gustul tau. Le mai dai o sansa! II mai ierti ca sunt si ei oameni ca si tine. Cred ca 90% din reactiile pe care le au , fie ca iti sunt pe plac sau ba, nu au nici o legatura directa cu tine. De ce sa te superi ca ti s-a vorbit intr-un anumit fel daca el/ea doar in felul asta stie sa vorbeasca. Atata stie, atata poate. ...

    Nu cred ca voi putea vreodata sa ma satur de Seinfield. De fiecare data cand am o problema ce-mi accentueaza anxietatea  spun ca am o problema Seinfield. Acest tip de problema este total nesemnificativa, aparent. O chestie minora cu mare incarcatura emotionala. De exemplu:  Ce fac daca posta imi distribuie, atunci cand nu sunt acasa, pachetul la vecini?  Cum fac eu sa interactionez cu vecinul? Ce sa spun? Ce sa fac?  Cand sa ma duc? La ce ora?  Pot sa aman?  Pot sa conving pe altcineva sa se duca?  Sa vorbesc cu vecinu in engleza sau sa o balbai pe olandeza?  Ce cuvinte sa spun?  Sa nu ma duc deloc si in final sa apara el la usa mea cu pachetul?     Sa sun la posta si sa cer inca o data redistribuirea pachetului la mine acasa?  Sa fac o plangere la posta deoarece regulamentul spune ca daca nu esti acasa va incerca a doua oara sa-ti distribuie pachetul si daca vrei sa nu fie distribuit la vecin...

    Se simte ca nu am mai scris de un car de ani  deoarece imi vine tare greu inspiratia. Incerc sa-mi gasesc in ceva muza, mi-am pus o serie de melodii vesele, triste..poate poate iese ceva. Dar nimic. Sunt ca o fantana fara un strop de apa proaspata. Ciudata propozitie mi-a iesit cu fantana. Ieri am implinit 30 de ani si am fost din ce in ce mai obsedata de aceasta inevitabila varsta. Oare chiar asta se afla in inconstientul meu? Faptul ca sunt o fantana fara strop de apa proaspata??  Neahh..trebuie sa forjam mai adanc dupa apa! Sa ma tina pana la 100 de ani!     Chiar m-am documentat pe net despre aceasta criza a varstei de 30 si am gasit cateva rezultate: Criza de la 30 de ani și semnele care o prevestesc, 12 semne care prevestesc criza varstei de 30 de ani, Cui i-e frica de varsta de 30 de ani?, Femeia lui Balzac si criza femeii de 30 de ani.... si lista continua! Spre finalul paginii de google dau de fapt peste "Criza economica"..pana ...