Simpla sau complexa?

Ghandi spunea ca tot ceea ce faci in viata este nesemnificativ dar trebuie sa faci. Nimeni nu o sa faca in locul tau. De ce trebuie sa le fac? De ce nu-mi pot trai viata asa cum este ea? Am zile cand ma simt nefericita si nu stiu de ce. Am tot ceea ce imi doresc, iubesc, am planuri de viitor, vise, sperante dar din pacate am si multe parti negative care ma apasa din ce in ce mai rau. Nu-mi place ceea ce am devenit. Nu-mi place barfa si totusi uneori o intretin, nu-mi plac toti oamenii din jurul meu si cumva totusi trebuie sa-i accept pentru ca asa trebuie. Altfel m-as trezi singura. Nu-mi plac parerile unora si iata ca trebuie sa le iau asa cum sunt. Altfel as fi data la o parte sau nimeni nu m-ar mai intreba ce parere am. Ma implic in problemele altora crezand ca sunt o buna ascultatoare si un bun prieten dar de fapt incerc sa ma fac indispensabila pentru cel ce jeleste pe umarul meu. Incerc sa-l fac dependent de sfaturile mele dar de cele mai multe ori ajung la zicala: drumul spre iad este pavat cu intentii bune. Cica ar trebui sa-mi ofer ajutorul atunci cand mi se cere dar ce se intampla cu cel care nu poate striga dupa ajutor?! Cica ar trebui sa invat sa socializez dar de ce sa fac asta cand ma simt bine asa cum sunt. Poate din contra, freamatul din jurul meu ma tensioneaza si ma indispune. De ce este rau sa-mi doresc liniste si sa fiu lasata in pace? Nu vreau sa roiesc in jurul nimanui pentru a ma invata cu oamenii. Nu vreau sa cunosc oameni mai multi, nu vreau sa le stiu parerile si nici obiceiurile. Vreau sa-i privesc ca pe o curiozitate fara sa ma tem de nimic. Fara sa-mi fac griji ca cineva nu o sa ma placa si fara sa am frustrari fata de unele pareri total contrare celor ale mele. De ce trebuie sa fac totul ca la carte si de ce trebuie sa fiu etichetata cand se sustine atat de tare ca fiecare suntem unici, diferiti ?! De ce trebuie sa-mi placa oamenii in general? Daca ma deranjeaza ceva de ce sa tac? De ce sa ma intereseze bunastarea altora cand altii nu dau doi bani pe bunastarea mea ?!
Nu stiu ce sa zic...parca cu cat inaintez spre miezul vietii am din ce in ce mai multe semne de intrebare si nu stiu daca este ok sa nu gasesc totdeauna raspunsurile. Un lucru este cert si anume sa nu caut niciodata acele raspunsuri pe care eu le vreau sau cred ca ar fi corecte. Ma gandesc ca viata este atat de scurta, firava se poate opri in orice moment si cred ca ideal ar fi sa plec intr-o zi din aceasta lume impacata ca in sfarsit mi-am inteles scopul si ca am facut ceva pe tema asta. Nu sunt o starleta, nu am mastere si doctorate, nu am infaptuit realizarea a cine stie ce minuni tehnologice nu l-am descoperit nici pe D-zeu care de fapt nu exista....si in ciuda tuturor lucrurilor nesemnficative eu trebuie sa las ceva. Trebuie sa fac ceva astfel incat sa schimb viata oricarei persoane sau fiinte. Daca gasesc un melc pe trotuar si il iau si-l mut intr-o gradina...i-am schimbat viata sau in cel mai evident caz i-am prelungit-o si acest lucru ar trebui sa fie cel mai semnficativ pentru mine. Prezenta noastra schimba viata celor din preajma intr-un sens sau altul mai mult sau mai putin bun. Se mai intampla sa mai inchidem usi in urma noastra si cel impins intre 4 pereti ar trebui sa fie in stare sa vada alta iesire. Am invatat macar ca orice problema isi are o solutie si trebuie sa ne straduim sa o acceptam asa cum este ea..buna sau rea. Dar si aici sunt impinsa uneori de mii de sentimente: iubire, ura, furie, mila incat habar nu ai cum ai catalogat in sufletul tau solutia acceptata. Oare am facut bine? Oare ma simt bine? Am vreun regret?! Desi se spune ca viata ar trebui sa fie simpla si frumoasa eu o vad extrem de complexa.
Tot ce fac in viata este nesemnificativ dar trebuie sa merg pana la capat...oricare ar fi acel capat. Momentan incerc sa gasesc drumul spre casa.