miercuri, 8 octombrie 2014

Don't let yourself be hurt this time

(Inainte de a citi, click mai jos pe videoclip deoarece am scris avand melodia asta pe fundal. Se pare ca mi-a creat o anume dispozitie. Atata melodia cat si ora scrierii! )

 Simt dupa atata absenta ca am "ruginit" la alegerea cuvintelor desi as avea multe sa va povestesc si sa va spun. Mai sunt intrebata, de ce nu mai scriu nimic pe blog? Din lipsa de timp, de inspiratie?! Nu stiu. Poate ca am imbatranit? Nu cred. Poate ca am mai "crescut" si m-am maturizat si simt nevoia ca multe lucruri care mi s-au intamplat sa le pastrez doar pentru mine. Dar pe de alta parte, citind din urma, imi place sa observ ce prejudecati aveam inainte, ce pareri gresite imi formam. Ce idei fixe mi-am creat si cat de inversunata puteam sa fiu pe tema anumitor subiecte. E frumos sa vezi cum cresti si cum te schimbi caci schimbarea nu vine fara suferinta. Nimic nu ramane la fel. Nici nu-mi doream sa raman la fel. Totdeauna mi-am dorit sa invat ceva nou despre mine si am facut lucrul asta an de an. Luna de luna. Zi de zi. Cu multa durere, accept sa pierd anumite batalii si sa castig incredere de sine atunci cand mi-am putut demonstra ca pot depasi anumite lucruri si situatii ce le credeam imposibil de inteles.
    Multi afisam lumii o imagine pe care  noi ne-o dorim sa o aratam. Orice societate are pretentii de la noi. Trebuie sa te integrezi. Ai nevoie de aprobari. Cauti sustinere. Omul e facut sa reuseasca in "haita". Ne inchipuim si ne dorim sa fim cineva anume. Este o munca teribila sa mentii niste aparente la care lucrezi atat de asiduu. E o munca sa multumesti tot timpul persoanele din jurul tau. Ne cauzam anxietati atunci cand dam altora puterea sa ne judece. E un chin sa te prefaci ca toate lucrurile din jurul tau sunt frumoase cand de fapt unele dor.  Te simti aproape rusinat sa ceri ajutor. Am avut perioade in care nu puteam sa ma rup de toate aceste ganduri, ganduri dupa care actionam ...dar si cand am reusit sa realizez toate astea (o data cu trecerea timpului), m-am simtit atat de usurata. Sa fiu eu! Sa accept ceea ce sunt, si cu bune si cu rele.
     Imi ajunge o mana sa pot enumera cateva prietenii pe care am invatat sa le stimez din tot sufletul. Anii au trecut si relatia a devenit mai trainica. Ma simt norocoasa sa am cu cine vorbi din cand in cand, sa am pe cineva care sa ma asculte atunci cand am nevoie. Sa-mi cunoasca greutatile si sa ma sprijine .  Sa stiu ca la randul meu, pot fi de folos si pot face o schimbare in viata cuiva.  Fie cu un cuvant bun fie pur si simplu cu  prezenta mea.
     Am inceput sa pricep, de ceva vreme, ca nu cantitatea conteaza de acum incolo. Cat suntem tineri alergam in toate zarile sa avem de toate.  Si atunci cand obosim.. e prea tarziu sa mai dam timpul inapoi.  Aveam iluzia ca exista acolo undeva un scop si pentru noi .Ca trebuie sa lasam ceva in urma pentru ca timpul nostru se va sfarsi la un moment dat
     Eu am renuntat sa caut acel scop pentru ca el nu exista. M-am nascut intamplator pe acest pamant si singurul lucru pe care il doresc de la mine este sa ma bucur de ceea ce am, sa pot trece peste greutati (ca vor veni si te vor lovi atunci cand nu te astepti), sa ma pot bucura de lucrurile marunte din viata mea. Sa imi ingadui alinare. Sa-mi dau voie sa fiu fericita.  Sa pot urmari stelele de pe cer,  sa vad luna si sa realizez cat de furnica ma pot simti in fata unui univers ce "ascunde" alte forme de viata; sa  pot asculta fosnetul frunzelor, sa ascult stropii de ploaie lunecand  pe geam, sa astept cu nerabdare primii fulgi de zapada (chiar daca in Olanda nu se prea intampla :) ) sa simt ca iubesc si ca sunt iubita pentru ca....intr-o secunda poti pierde totul dar nimeni nu-ti poate lua inapoi tot ceea ce ai trait deja. Imi spunea cineva ca nu vrea sa traiasca regrete. Eu spun ca le avem, mai devreme sau mai tarziu. Eu una am regrete. Nu-s multe dar cateodata sunt dureroase. Si de cele mai multe ori le visez chiar daca incerc sa le ascund intr-un ungher al mintii.  Este  normal sa le avem pentru ca nu putem invata daca nu facem greseli. Experienta noastra cateodata provine din greseli. Cred ca este mult mai important sa te ierti si sa treci la un moment dat peste aceste regrete. Sa le lasi in trecut acolo unde le este locul. De fiecare data cand te trezesti si ridici capul de pe perna o poti lua de la capat. Poti alege ce mic dejun sa ai de data asta, sa alegi alt drum spre munca, sa te opresti la un magazin nou a carui vitrina ti se pare irezistibila, sa poposesti pentru cateva minute pe aceea banca la care te uiti la ea de fiecare data cand esti in tramvai pentru ca privelistea de acolo e atat de frumoasa si frunzele de la picioarele tale sa aseaza mladios in straturi peste straturi.  Sa saluti pe cineva pentru ca vroiai de foarte mult timp sa faci acest lucru dar niciodata nu ai avut curajul. Sa surprinzi pe cineva cu o vorba buna chiar daca relatia dintre voi a disparut. Zi de zi poti avea de ales. Nu-ti cere nimeni sa  faci schimbari dintr-un foc. Pasii marunti se vor dovedi a fi cei mai insemnati pasi din viata ta. Te ajuta sa creezi alte poteci iar pe drumul pe care l-ai batatorit de zeci de ani sa-i dai ocazia sa  se refaca si sa creasca fire noi de iarba si de ce nu ...chiar si o floare!




    

duminică, 2 februarie 2014

Un nou inceput

Observ cu un oarecare sentiment de maretie ca noi oamenii ne schimbam o data la cateva luni. Nu de haine dar de decizii. Daca acu 1 an, culoarea aleasa pentru acest blog mi se parea fabuloasa, acu sunt de-a dreptul oripilata de tematica pusa. Drept dovada, ca ce ne placea odinioara nu mai este nicidecum valabil in prezent.


   Spun sentiment de maretie pentru ca in astfel de schimbari iti observi propria intelepciune. Iar aici nu mai fac aluzii la albastrul orbitor.  O data cu trecerea timpului devii mai batran si mai cumpatat in judecata pe care o ai asupra lucrurilor din jurul tau. Devii mai rabdator cu oamenii care nu prea iti sunt pe gustul tau. Le mai dai o sansa! II mai ierti ca sunt si ei oameni ca si tine. Cred ca 90% din reactiile pe care le au , fie ca iti sunt pe plac sau ba, nu au nici o legatura directa cu tine. De ce sa te superi ca ti s-a vorbit intr-un anumit fel daca el/ea doar in felul asta stie sa vorbeasca. Atata stie, atata poate.



  Bun! Sa revenim la viata mea din Olanda. Am incetat sa mai scriu din momentul in care mi-am gasit de lucru. Nu am incetat pentru ca am facut cine stie ce pact ci pentru ca nu am mai avut timp. Intr-o noapte furtunoasa, printre certuri si scrasniri de dinti (habar nu am daca fac un pleonasm sau nu), m-am decis sa pun cv-ul pe net doar ca sa scap de gura cuiva. Sa-i arat eu lui cum este sa nu te caute nici dracu´. Sa fie acolo pus si sa prinda panza de paianjeni. Sa fie pus la lecturare si ignorare ulterioara. Cine naiba sa ma vrea fara experienta si cu o singura certificare luata?!Certificare pentru care am trudit mai mult psihologic ca eram capabila oricum sa inteleg tot ce era de inteles.

  Praful nu s-a pus pe cv. Si nici musca nu s-a prins intr-o panza ce trebuia sa existe intr-un viitor cat mai apropiat. A doua zi, primesc doua telefoane de la doi posibili angajatori. Fara sa am timp sa ma dezmeticesc, deja aveam programate doua interviuri.  Framantari! Transpiratii! Cu ce ma imbrac, ce spun, daca ma incurc? Engleza mea o stiam firava saraca, scartaia de la atata nefolosire iar exercitiu in arta conversatiei cam lipsea. Vai ma fac de rusine. Dar de ce sa ma vrea? Sunt incepatoare. Dar rau de tot!  Mi-am schimbat directia cu 180% in privinta profesiei. Imi fac discursuri pe hartie, vorbesc singura prin casa, cand fac dus recit povestea vietii mele: de ce am lucrat acolo, de ce vrei sa incepi intr-un nou domeniu, de ce ai venit in Olanda, unde te vezi peste 5 ani, etc. In cazul de fata, socoteala de acasa se potriveste cu cea din targ pentru ca in orice  echipa de soc din orice departament de Resurse Umane, fie ele romanesti sau olandesti, cam zac aceleasi vesnice intrebari. 70% dintre ele le-am nimerit.

  In ziua interviului, totdeauna  am fost convinsa ca atitudinea conteaza mai mult decat orice. Am mimat sentimentul de incredere pe care ar fi trebuit sa-l am in mod normal. M-am dus acolo cu un sac plin de trucuri. Zambeste, da mana la venire si la plecare, spatele drept, cere un pahar cu apa, nu uita sa respiri (cand suntem tensionati uitam sa respiram cum trebuie), relaxa-ti umerii, gatul, sa ai mainile libere, eventual sa nu gesticulezi prea mult, totdeauna sa ai contact cu ochii angajatorului, nu te grabi in raspunsuri, nu te baga in fraze complexe daca engleza iti este limitata, cauta sinonime atunci cand nu gasesti cuvantul potrivit etc. Anxietatea mea sociala, cea cu care incerc sa coabitez de cativa ani incoace, imi da tare rau de furca cand vreau sa vorbesc in engleza. Ma pierd cu totul. Incep sa ma balbai, tremur si transpir toata. Tin minte cand am avut primul interviu la UPC ca tremuram toata. Bine ca era iarna deoarece la un moment dat mi s-a spus sa pun o haina pe mine daca mi-era atat de frig.

  Ei bine, in ziua cu pricina, vreau sa spun ca nu am avut nici cea mai mica urma de balbaiala. Nu stiu ce a fost cu mine dar pentru prima oara in viata anxietatea mea plecase in concediu si o lasase pe acea Cristina pe care tot incerc sa o regasesc de ceva vreme. Voioasa, glumeata, plina de incredere, amabila, calda, ce mai, imi venea sa ma pup. Cand am plecat mi-am spus: indifierent de rezultat, chiar daca ma respinge eu tocmai am facut un pas imens catre noua mea profesie si nu numai. Am fost martora propriei mele cresteri. O victorie demna de toate trambitele din lume. Am pus primul pas pe Luna mea!

   Dupa interviul asta, a trebuit sa ma pregatesc pentru celalalt interviu. Al doilea interviu mi-a suras cel mai mult,  a mers totul impecabil. Feedback pozitiv din partea angajatorului la sfarsit de interviu. Ce mai..un basm! Sa lucrez pentru eBay?! Eu? Incepatoarea?

   In prezent, lucrez pentru eBay (chiar daca sunt angajata altei companii) dar ce mai conteaza?! A fost un avantaj sa fiu femeie (deoarece femei in industria IT-ului ca sysadmin de linux greu gasesti), a fost un avantaj ca nu am avut pretentii salariale si culmea mi s-a oferit mai mult decat vroiam eu sa cer , a fost un avantaj sa am LPIC1 deja luat. Si fie vorba intre noi, un avantaj sa-l am pe Gre langa mine. Am fost si sunt in continuare un invatacel pe langa el chiar daca ritmul imi este ca de melc.

  Planuri pentru anul asta: LPIC2, CCNA si olandeza! Cheia succesului daca imi doresc stabilitate si in acelasi timp flexibilitate deoarece CCNA-ul te poate ghida catre un alt domeniu din industria IT. Inca nu m-am decis ce vreau dar timp e destul.


Asa ca dragii mei, se poate! Sa o iau de la capat la varsta de 30 ani! Imi place ce lucrez, imi place mediul  existent chiar daca lucrez in 3 ture, colegi ok,  imi place programul pe care il am chiar daca mi-a fost greu sa ma adaptez la turele de noapte. Sunt multumita as spune chiar fericita  cu tot ceea ce am trudit pana acuma.

    Stiu cum a fost sa stai 3 ani acasa si sa nu lucrezi. Iar intr-o astfel de afirmatie fiecare cuvant cantareste o tona. O greutate pe care am dus-o cu multa amaraciune si frica. Multe lacrimi au fost  varsate  trezindu-ma zi de zi, singura acasa .

    Cineva m-a intrebat, dupa ce a auzit ca am fost angajata la cateva zile de la depunerea CV-ului: "Si nu regreti ca nu ai pus CV-ul mai devreme?" Raspuns: nici o clipa! Nimic din ce s-a intamplat nu regret. Nici un an din cei 3 nu am regretat! Prin acea amaraciune au existat totdeauna pasi mici de progrese si eram prea suparata pe mine ca sa-i pot vedea. Viata m-a invatat atat de multe pe cat am si-ndurat: o tona!