Cuvinte NeSpuse

  Se apropie ora de culcare. Desi nu simt ca mi-ar fi somn totusi casc de ceva minute bune. Pare a fi un semn bun si de fiecare data, ma las pacalita. Imi las usor storul la jumatatea ferestrelor pentru a nu face bezna in toata camera. Nu suport sa fie atat de intuneric. Cateodata am senzatia ca vad monstrii sub forma unor umbre ce se ascund pe dupa perdea. Ma asez usor in pat, incerc sa-mi gasesc pozitia. Cica, de la 16 saptamani de sarcina, nu este bine sa stai pe spate ci ori pe stanga ori pe dreapta. Imi modelez cu migala dopurile, le rotesc bine intre buricele degetelor  si le asez pe fiecare, ca intr-un ritual bine stabilit, una in urechea stanga si una in urechea dreapta. Niciodata nu am facut invers. Incerc totusi sa stau pe burta pentru cateva minute cu mainile impreunate pe piept pentru a-mi simti respiratia. A. se aseaza si el, nu are probleme cu somnul. Nu stiu cum face sa adoarma in 5 minute. Il invidiez. Nici cand aveam zilele ocupate nu reuseam sa adorm in 5 mi...

   Atacurile mele de panica nu s-au oprit in acea saptamana din iulie. Ele au continuat sa se strecoare din cand in cand, de obicei seara cand esti mai obosit si totodata mult mai vulnerabil. Cateodata imi propun sa nu stau sa rezolv sau sa gasesc explicatii la diverse intamplari ce s-au petrecut recent sau acu 10 ani caci este o investire a ultimelor resurse emotionale pe care abia de le mai ai dupa o zi lunga. Mai intai sa am o noapte cat de cat buna si introspectia poate continua si la lumina zilei cand mintea imi este mult mai limpede si treaza. Bineinteles, nu totdeauna reusesc asa ceva si uneori mai cred in zicala: "noaptea e un sfetnic bun".     Tin minte ca in nebunia Brexit-ului (inainte si dupa) incepusera fel de fel de stiri ce raportau actiuni xenofobe (caci mass media este un imens agregator al fricii ce aduce audientele dorite) printre care si vandalizarea unui magazin romanesc de undeva de prin Anglia. Iti trebuie o singura scantai...