marți, 22 noiembrie 2016

Insomnia- Timpul trece si somnul nu mai vine!

  Se apropie ora de culcare. Desi nu simt ca mi-ar fi somn totusi casc de ceva minute bune. Pare a fi un semn bun si de fiecare data, ma las pacalita. Imi las usor storul la jumatatea ferestrelor pentru a nu face bezna in toata camera. Nu suport sa fie atat de intuneric. Cateodata am senzatia ca vad monstrii sub forma unor umbre ce se ascund pe dupa perdea. Ma asez usor in pat, incerc sa-mi gasesc pozitia. Cica, de la 16 saptamani de sarcina, nu este bine sa stai pe spate ci ori pe stanga ori pe dreapta. Imi modelez cu migala dopurile, le rotesc bine intre buricele degetelor  si le asez pe fiecare, ca intr-un ritual bine stabilit, una in urechea stanga si una in urechea dreapta. Niciodata nu am facut invers.
Incerc totusi sa stau pe burta pentru cateva minute cu mainile impreunate pe piept pentru a-mi simti respiratia. A. se aseaza si el, nu are probleme cu somnul. Nu stiu cum face sa adoarma in 5 minute. Il invidiez. Nici cand aveam zilele ocupate nu reuseam sa adorm in 5 minute. Ma uit la fata lui, il mangai pe obraji si pe frunte, fac contorul fetei de cateva ori caci stiu ca-i place. Il vad,  ca de fiecare data, aproape perfect.
  Ma fasticesc printre perne, mari, mici, patrate, dreptunghiulare, fiecare cu diverse umpluturi. Imi asez una intre genunchi, doua sub cap si una in brate. Nu stiu de ce, dar sa tin o perna in brate ma calmeaza. Stiu ca nu asta va fi pozitia in care voi adormi dar totusi. Ma uit pe fereastra, din pat nu pot vedea decat marginile acoperisurilor de la casele vecine. Cerul este mai mereu acoperit, uracios, pofticios de stele ce nu le arata nimanui. Lumina din gradina patrunde in camera si face fel de fel de umbre pe sifonier. Observ deasupra patului o fasie de lumina, ridic usor mainile si incep sa fac diverse forme: lup, iepure, pasare. Ma potolesc si imi aduc aminte ca trebuie sa dorm. Timpul trece si somnul nu mai vine! Ma intorc pe o parte si privesc iar catre geam. Pe noptiera am o veioza, o sticluta de picaturi de nas, telefonul si o fotografie de la nunta, inramata. Baza supravietuirii nocture. In sertar dau  de inteles ca as fi un mic strangator de nimicuri, parca as pregati scena pentru jocurile Hidden Object: nurofene, un semn de carte, dopuri, un saculet de lavanda, o masca de ochi, un aparat de tantari, un elastic de par.  Incerc sa inchid ochii dar diferite ganduri isi fac loc. Intamplari, personaje, toate formeaza o cloaca de voci cu glasul lor strident ce nu se mai opreste. Incerc sa ma gandesc ce as vrea sa fac maine. Nu iese niciun plan. Intre timp, printre atatea perne si acoperita de plapuma incepe sa mi se faca cald. Scot un picior mult spre exterior si ceva ma nelinisteste. De cand eram mica aveam impresia ca o gheara iese de sub pat si ma infasca de glezna. Nu rezist multe minute desi stiu ca nu e nimic sub pat. Totusi mi-l retrag si mi-l protejez de parca marginea patului e gardul unei inchisori. Ciudat! Eu sunt in inchisoare iar monstrii in afara ei. Sau o fi invers?!  Timpul trece si somnul nu mai vine! Incep sa aud primele sforaiaturi dar stiu ca dopurile le vor atenua. Ma ridic din pat sa ma duc la toaleta si observ la casa de vis-a-vis ca si vecina e treaza. Este foarte corpolenta si ai impresia ca fura toata lumina din casa, se misca asemenea unui pendul: tic-tac, tic-tac. Sper ca nu m-a vazut sau poate ne-am privit pentru o secunda, am impartasit tacit aceleasi lucruri ca de la un insomniac la altul. Ma intorc inapoi si ma asez in pat. De fapt, puteam sa ma trezesc de-a binelea sa dau pe gat un pahar de lapte si sa-mi astept pleopele sa se prabuseasca...undeva pe canapeaua din sufragerie. Iau de pe noptiera telefonul, il deschid, ecranul ca aproape ma orbeste. Ma ascund printre perne sa nu-l deranjez pe A. Nu caut nimic important. Aceleasi nimicuri pe care le voi uita. Dupa 1 minut il inchid. Ma dor ochii iar lumina ecranului, cu siguranta, nu m-a ajutat. In fata mea, am cateva tablouri cu diverse peisaje de pe unde am calatorit: Koln, Paris, Brugge, Bucuresti, Londra, Rottenburg. Totusi imi lipsesc cateva...
   Filmul insomniei mele ramane fara banda. Ma simt extenuata. Logica imi scapa, frica se risipeste, umbrele inceteaza, monstrii se retrag iar gandurile imi raman in aer, neterminate:

"O fi Ea..?", "Maine trebuie..", "Ce facem daca...", " Am ramas fara..", "Ma doare...", "Nu mai simt...".

 Timpul trece si somnul...a venit!












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu