sâmbătă, 19 noiembrie 2016

Atacul de panica (1)

    Primul atac de panica l-am avut acu 1 an cred. Simteam ca ma doare pieptul si am zis sa-mi caut simptomele pe net. Primul rezultat: infarct. Am citit si alte simptome si dintr-odata aveam impresia ca le aveam si p'alea. Am ajuns la spital unde, spre dezamagirea mea, am fost diagnosticata cu hiperventilatie. Eram convinsa ca am ceva si ca medicul nu poate detecta catastrofa ce avea sa mi se intample mai devreme sau mai tarziu. Chiar daca stii ca-ti faci cel mai mare rau cautand pe internet, e greu sa rationezi pe moment si totul se transforma intr-o adictie. Esti atat de vigilent la ceea ce simti incat e foarte greu sa iesi din transa.
    Al doilea atac de panica, care s-a soldat cu chemarea salvarii, a fost anul asta, la inceput de iulie. Era total diferit de ce stiam eu si am zis ca e imposibil sa traiesc un atac de panica. Am inceput sa am palpitatii, niste reactii in lant. Se terminau si in 5 minute se porneau iar. Aveam 140 de batai pe minut (imi cumparasem si un oxymeter sa masoare pulsul si oxigenul din sange( idee desteapta, nu? :) )); incepusem sa nu mai respir bine, sa ma doara pieptul si sa am senzatie de voma. I-am zis sotului sa sune la urgenta ca eu acolo mor. El a stiut clar ca este un alt atac de panica dar a facut foarte bine sa nu incerce sa ma convinga de asta caci nu cred ca avea vreo sansa sa ma calmeze. A venit ambulanta in 10 minute cred, m-au conectat la un EKG si traiam in continuare palpitatiile caci vedeam pe ecran cum de la 80 sarea la 140 dar altceva serios nu detecta. Mi-au zis sa inspir si sa expir pe gura, regulat si sa observ in acelasi timp cum bataile inimii incepeau sa revina la normal. Am stat asa vreo 20 de minute conectata. Diagnostic: hiperventilare. De data asta nu am mai fost dezamagita. Au fost doctoritele atat de dragute cu mine incat ma bucuram ca un copil mic ce i se daduse si o acadea drept rasplata. Atacurile de panica au continuat zilnic, nu mai mult de o saptamana incepand de a doua zi dar ulterior am invatat sa le recunosc si sa le previn cu foarte multe exercitii de respiratie.
In urmatoarele zile voi impartasi cu voi (sper sa si pot generaliza un pic) cauza acestor atacuri de panica. In nici un caz, ele nu vin din neant.


Ceea ce scriu pe blog se poate urmari si pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/anxietate2016/. Pagina am creat-o in scop terapeutic si, de asemenea, am si simtit nevoia de a avea  un pic de anonimitate.

miercuri, 16 noiembrie 2016

Anxietatea ca si superstitie

    Doresc sa revin un pic asupra dorintei de a controla anxietatea. De multe ori, ne aflam intr-un cerc tare vicios cand e vorba sa ne pierdem in cele mai negre ganduri.  Daca ne gandim la toate scenariile posibile (nu poti face asta, doar ai iluzia ca ai trecut in revista orice rau inchipuit) traiesti proprietatiile unei superstitii. Ma voi gandi la tot ce este mai rau si prin urmare, acest rau ma va ocoli. L-am pus pe lista, sta cuminte acolo si nu se va intampla niciodata. Cateodata poti insela sistemul punand pe lista cele mai negre scenarii caci nu te poti gandi la toate. Un cancer nu se poate compara cu un picior rupt sau daca avionul in care esti se va prabusi nu se va putea compara cu niste turbulente provocatoare de panica. Foarte greu sa te desprinzi de acest obicei, in care faurim cu mare spor "the black list".  Ai umblat de atatea ori pe acest drum, pietruit in mintea ta cu deosebita migala, incat e aproape imposibil sa crezi ca poti evada. Este un proces foarte extenuant si iti mananca foarte multe resurse. E ca o pacla de ceata ce se asterne peste ratiunea ta.
  

marți, 15 noiembrie 2016

Anxietatea vine pe facebook!

   Anxietatea! Nu poti nici cu ea, nici fara ea. In rare cazuri poate fi un bun prieten dar de cele mai multe ori, face parte din eu-ul tau destructiv. Sau cel putin, in calatoria ta de a intelege cu ce ai de a face, anxietatea va fi perceputa ca un rau necesar. Acest "rau" inveti sa-l gestionezi cumva, sa-l dai la o parte, sa-l ascunzi, sa-l privezi de atentie, sa-l faci uitat, sa-ti fie rusine sa-l arati lumii. Sa stii sa gestionezi ceva nu inseamna ca o faci si in cel mai bun mod posibil. A gestiona nu are un context pozitiv in cazul de fata. Intr-adevar, iesi la liman. Dar cu ce pret?! Si pentru cat timp poti sta deasupra?! Cate guri ai luat de apa crezand de fapt ca inhati oxigenul?! Si uita-te, inca stam in picioare.
Si totusi, in toate astea, reusesti sa te complaci. Ti-a fost de atatea ori rau incat doar cu raul ai impresia ca te poti impaca in continuare. Orice schimbare e de prisos. Pare a fi ceva de neconceput si totusi, tocmai aceasta schimbare reprezinta cu adevarat partea de care avem nevoie pentru a intoarce treptat toata povestea in favoarea noastra. E o calatorie pe care o vei avea toata viata si ceea ce trebuie sa inveti este ca atata timp cat vei pasi pe drumul ales de tine, anxietatea va fi pe un drum paralel cu al tau. Trebuie sa-i facem loc si uneori sa indraznim sa ne intovarasim cu ea. Nu trebuie sa credem tot ce spune. Cam 99% din ce spune sunt vorbe goale dar nici nu ne putem face ca nu o vedem.


https://www.facebook.com/anxietate2016/