duminică, 23 decembrie 2012

Life in plastic is fantastic!




Ieri, am luat inca o data decizia de a-mi sterge  contul de facebook pentru a nu stiu cata oara. De data asta sper ca mi-am luat un astfel de angajament pentru totdeauna. Am ajuns la concluzia ca facebook strica foarte multe aspecte ale vietii sociale pentru fiecare dintre noi. Ne distrugem individualitatea si ne stricam prin reclamele pe care ni le facem la toate evenimentele posibile doar pentru a arata, in mod fals, uite ce bine ma distrez, uite unde m-am dus, uite unde m-am fotografiat si dupa ce postam asteptam ca niste catelusi sa dam din codita de fiecare data cand primim comentarii sau like-uri. Incepuse sa ma enerveze si reclama agresiva pe care ti-o face nu doar pe marginea profilului ci si in cadrul timeline-ului. Daca unui "friend" ii placea o reclama te intreba si pe tine ceva de genu "Ce ar fi sa-ti placa si tie pagina asta deoarece lui X ii place". Dar cel mai mult am renuntat la fb din cauza calitatii excesiv de proaste a postarile pe care le tot primeam din partea "prietenilor"si din cauza "vietilor" atat de false create pe fb doar pentru ideea ca avem posibilitatea sa  intretinem, in spatele  unei perdea unde nu ne vede nimeni , o imagine care nu ne apartine. In realitate persoana respectiva e cu totul altfel.
   Folosirea facebook-ului presupune ca ai de-a face cu urmatoarele categorii de oameni:

Prima categorie: postarea fotografiilor a tuturor matzelor dragalase, fie ca sunt proprietari sau nu. Desi multi merg pe ideea ca daca nu-ti place nu te uiti totusi postarea se face in mod public in fata a sute de oameni. Zi de zi sa dai share la poze cu pisici...

A doua categorie: postarea tuturor cauzelor din lume pentru ajutorarea animalelor. Ba primeam: "ajuta un catel", ba primeam "ajuta un tigru", sau "ajuta un elefant". Nu stiu si nu am inteles eu prea mult, frenezia asta a cauzelor. Sa dai accept si sa trimiti la cata mai multa lume. Ai impresia falsa ca tocmai ai facut o fapta buna daca dai accept la cauza sau daca dai share la o poza cu nu stiu ce sinistrati. E foarte comod, se pare, din fata unui ecran sa crezi ca esti implicat intr-un act caritativ. Mi se pare jalnic sa crezi ca poti ajuta in felul asta. Vezi imprejurul tau unde poti da o mana de ajutor!

A treia categoria: dependenta de a da like fara sa mai gandesti. O placere bolnava intalnita tot mai des  la drone (ca oameni nu sunt in nici un caz). La postari de genu "a murit cutare", "s-a pierdut cutare" sau "mi-a luat casa foc" am vazut multi idioti care dau Like!

A patra categorie: intretinerea unei false imagini de sine. Puternica dorinta de a parea culti, cititi, de a raspunde mereu in cel mai cuvincios mod posibil, de a parea interesanti de subiectele cele mai "misto" si "cool", de a parea extraordinar de fericiti cu noi si de a impartasi mirifica viata pe care o avem. Puternica dorinta de a te exprima foarte bine in scris iar in realitate de abia poti face o propozitie coerenta. Chiar discutam fenomenul facebook cu terapeuta mea si i-am dat mare dreptate cand mi-a spus ca "Un wall plin este o viata goala!"

A cincea categorie de oameni: nevoia acuta de a face o fotografie doar cu ideea de a o posta pe facebook. Uiti sa mai traiesti momentul prezent. Uiti sa te bucuri de ceva frumos in singuratate sau in compania persoanei cu care esti. Ai nevoie pentru fotografia facuta de aprobarea publicului virtual. Primul gand care iti vine in minte atunci cand vrei sa faci o poza este faptul ca o vei posta cat mai repede pe wall-ul tau. Primul gand cand te afli intr-un loc este sa dai repede "Check in" pentru a arata tuturor unde esti tu acuma. Sa vada lumea unde esti, ce faci, ce mananci si cat de minunat si ce bine te simti tu. Cand de fapt realitatea este mult mai amara si te ingrozeste sa admiti lucru asta. De fapt, ai trecut de faza de ingrozire. Ai acceptat in mod tacit si fara sa mai gandesti rational ca adevarata ta valoare ti-o da lumea de pe facebook!

A sasea categorie de oameni se adreseaza tinerelor si proaspetelor mamici. Inteleg ca pentru tine copilul a devenit  cel mai important lucru din lumea asta dar sa presupui ca este la fel de important si pentru altcineva  e prea mult. Observ ca se naste o oarecare obsesie pentru micuti iar cultul personalitatii acestora este la maxim conturat. Observasem ca lumea incepuse sa-si piarda interesul in fata a sute de postari: uite cum doarme micutul, uite ce a primit de la mamici si bunici, uite in cate pozitii doarme, uite ce mananca si in ce fel mananca etc. Pe langa pozele micutilor te trezesti si cu pozele tuturor copiilor care sufera de cancer si alte boli crunte. Dau share cu impresia ca intr-adevar ajuta si pe de alta parte se bucura ca al lor copil este sanatos. Sa mai mentionez iar cate Like-uri primesc pozele cu copii bolnavi si conectati la aparate ce le asigura viata?!

A saptea categorie de oameni si cea mai rara categorie este categoria in care omul respectiv demonstreaza ca are si o viata pe langa facebook. Aplicatia este pentru ei un mod prin care te mai poti distra din cand in cand cu cate o poza amuzanta, un articol bine scris si cu cate un comentariu f bine venit la vederea unei poze a unui  amic.

Cu alte cuvinte, nu inteleg nevoia atat de puternica de a iesi din anonimat.  De a impartasi cu strainii si cu cativa prieteni toate aspectele importante ale vietii tale. Cat de jenant sa nu ai ce sa povestesti cuiva deoarece la tot ce spui ti se raspunde: "da, am vazut pe facebook". La ce sa ne mai vedem daca ne urmarim reciproc postarile pe facebook?!
Facebook-ul este o aplicatie ce iti da o falsa impresie de independenta. Ma uitam, ca mai nou, lumea da like in prostie la pagini de genul: "Thinking":

X like Thinking (serios? Iti place sa gandesti?...Nooo, nu te cred! ). 808 522 de oameni le place sa gandeasca!

sau

X like Drawing (desi nu picteaza ii place totusi sa picteze)

sau de cand e Nastase la racoare unora le place: Burberry!!!!

Eu as mai posta:

Like taking a shower!
Like picking my nose!
Like eating!
Like changing my underwear!


Like not having a real LIFE!!!


"Manifestarea intimitatii intr-un spatiu public cum este Facebook-ul poate fi explicata prin iluzia securitatii pe care acest mediu virtual ne-o ofera. Pentru cei mai multi dintre noi, prima interactiune cu Internetul a fost de tip infantil, ludic si de aceea nu suntem atat de constienti de efectul real al actiunilor noastre pe Facebook. Prima data am intrat acolo sa ne jucam, sa ascultam muzica sau sa ne distram cu prietenii. Si atunci, pana nu patim ceva serios, ceva din lumea oamenilor mari, tratam Facebook-ul ca pe un joc, desi nu este.
La baza securitatii iluzorii a Facebook-ului se afla si predominanta interactiunilor semantice din acest mediu. „A reactiona semnatic inseamna a reactiona la nivel de limbaj: vorbe, simboluri”, explica psihiatrul Vlad Stroescu. „In majoritatea vietii noastre reactionam instinctual si ne este mai greu sa controlam aceste reactii. Spre deosebire de viata reala, pe Facebook reactiile sunt in special la nivel de limbaj. Nu putem controla atat de eficient ceea ce este instinctual, dar Facebook-ul, fiind o zona a comunicarii semantice, ne lasa sa credem ca detinem controlul”.
-----------------
"
Dar combustibilul cel mai important al manifestarii intimitatii in acest spatiu public este „dorinta de a deveni faimos”. Antropologul Alexandru Balasescu remarca ca „pana acum erau publice doar vietile intime ale starurilor. Andy Warhol a promis fiecaruia cele 15 minute de celebritate, iar scurtcircuitul a fost gasit prin expunerea vietii intime. Iar oamenii percep ca, prin acest instrument, fac scurtcircuitul spre celebritate.”
Daca nivelul satisfactiei in viata al tinerilor era legat traditional de importanta existentei unui numar limitat de prieteni de incredere (Hartup, 1992), teoriile recente (Greenfield, 2009) sugereaza ca retelele mari de relatii superficiale au devenit in prezent sursa principala a satisfactiei psihologice la tineri. Datele obtinute in studiul Universitatii California constata ca tinerii care folosesc Facebook pentru a-si mari reteaua sociala superficiala, nu pentru a o intari pe cea mica de prieteni apropiati, inregistreaza un nivel mai ridicat al satisfactiei psihologice. „Studentii isi construiesc din ce in ce mai mult identitatile sociale ca pe o reprezentatie cu public. Facebook-ul apare ca un instrument de transformare a apropiatilor si amicilor intr-un public pentru spectacolul propriului ego”, se afirma in studiul citat."
------------

"Evolutia in fata unei audiente si o stima de sine hiper-inflata sunt doua componente ale personalitatilor narcisistice.
„Astazi, tinerii sufera tot mai mult de o boala: ca existi cu adevarat doar daca erupi in zona celebritatii. Dar acolo, in realitate, nu exista niciun fel de relatie profunda”, spune psihiatrul Vlad Stroescu. „Ne uitam mult la vedete la televizor si ne dorim foarte mult sa fim si noi asa. Sa fim mai mult decat un om, sa fim o vedeta, o minidivinitate. Si Facebook-ul cultiva printre altele histrionismul.  Nu stiu in ce masura mai exista acolo o intimitate de orice fel."
E clar ca, pentru marii utilizatori ai Facebook-ului, nevoia maxima nu e de intimitate, ci de atentie.



                                                       The END!



PS: aceeasi mancare de peste si pentru Google+. Din fericire, facebook papa toata "piata" oamenilor ce stiu sa "gandeasca" iar Google+ inca respira pentru ca doamne fereste sa postezi acolo, singur in bezna, fara nici un public in fata caruia sa-i poti arata imaginea "cool" pe care ti-o doresti s-o ai!



joi, 6 decembrie 2012

Ritualuri inainte de somn



De cand fac terapie am tot invatat cateva exercitii de relaxare ce te ajuta enorm de mult sa te linistesti. Eu initial am cerut astfel de exercitii in primul rand pentru a ma ajuta sa adorm. Seara, din pacate, o data cu oboseala si stresul intregii zile, gandurile anxioase sunt mult mai pronuntate. Ai ocazia ori sa le ignori pe motivul ca esti obosit/a pentru ca  nu gasesti claritate si ordine in ganduri ori recurgi la cateva mici artificii ce te ajuta sa te relaxezi.
   Eu am foarte mari probleme cu somnul. Gandurile o iau razna si se bulucesc in mintea mea facandu-ma hiperactiva chiar in momentul in care am nevoie cel mai mult de somn. Cel mai ciudat este ca nici nu simt cand fac trecerea la fel de fel de ganduri. Pur si simplu te trezesti cu ele in minte. Incoerente si pline de anxietate.
     Multi dintre noi ne-am obisnuit sa dormim atat de prost incat sa nu mai reflectam asupra problemei si cu parere de rau va spun ca tot NOI trebuie sa facem ceva in privinta asta. Nu presupune mare efort doar un pic de organizare in "agenda" noastra.

  In primul rand, creierul nostru poate fi invatat sa se pregateasca la o anumita ora de culcare. Si pentru asta trebuie sa-l ajutam un pic. Trebuie gasita ora cea mai potrivita pentru somn. Evident, ca nu este ideal sa adormi in fata televizorului si nici sa te duci la culcare inchizand televizorul cu 5 minute inainte. Televizorul ca si calculatorul (sau tableta) profita de atentia pe care i-o dai iar creierul tau este supraincarcat de informatiile pe care le primeste (nu conteaza calitatea informatiilor, problema este ca le primeste atunci cand este obosit si are nevoie de odihna). Singurul lucru la care recurgem este sa ne ducem la culcare pur si simplu epuizati. Cateodata chiar ne propunem sa ne epuizam deoarece prindem teama de noaptea ce o sa vina. Stam in fata televizorului (sau calculatorului) pana ni se inchid ochii iar a doua zi ne intrebam de ce ne simtim totusi atat de neodihniti.
  O noapte proasta influenteaza foarte mult buna noastra dispozitie de a doua zi. Eu sunt o leguma a doua zi. De multe ori dormeam foarte mult dinspre dimineata pana la pranz deoarece noaptea era un calvar pentru mine. Dormitul pana la pranz imi dauna grav deoarece somnul de seara avea loc mult mai tarziu. Si uite asa ma invarteam intr-un cerc extrem de vicios.

  Primele reusite le-am avut pe timpul cand inca locuiam in Floreasca. Impreuna cu terapeuta mea am gasit cateva obiceiuri pe care sa le aplicam cu 30-40 de minute inainte de culcare si ulterior am putut adopta si alte procedee. Inainte de toate astea, am incercat sa-mi cumpar o carte, ce s-a dovedit a fi extrem de utila, numita "Noapte buna, insomnie" (si pe care o puteti gasi la Editura Trei). Va spun sincer ca sunt foarte multe informatii in acea carte si este suficient sa filtrati acele informatii care sa va ajute pe voi in mod direct. Pe langa asta, va pune sa va faceti si un jurnal in care sa va monitorizati somnul. Eu sincer, nu am avut rabdare sa stau si de jurnal. De obicei, aleg calea mai usoara. Inca o chestie foarte importanta: este explicat in carte ce inseamna "somnul": etapele acestuia, ce este perioada de veghe etc. Eu zic ca asta este baza pe care trebuie sa o stim inainte de a ne lua la tranta cu insomnia. Eu am mentionat, acu ceva vreme, cateva lucruri din carte. Postul il gasiti aici . E un post tare lung, intr-adevar, dar merita parcurs daca nu aveti chef de carte.

  Dar sa revenim la exercitiile de relaxare si la obiceiurile ce trebuiesc aplicate. Va voi povesti obiceiul meu: asa cum v-am spus mai sus nu exista o ora ideala la care sa te duci la culcare. Tu singur trebuie sa descoperi aceasta ora. Unii prefera sa se duca la ora 22:00 altii la ora 23:00 sau la 00:00. Pe langa ora trebuiesc luate in considerare si alti factori: de exemplu poate tu ai nevoie de 7 ore de somn pe cand altul are nevoie de 8 ore. Eu una am nevoie de 9 ore de somn si este perfect normal chiar si asa atata timp cat am un program pe care sa-l respect. Dar ce fac seara? Ei bine, seara in jur de ora 23:00 ma dezlipesc de pe canapeaua mea preferata ce sta frumos indrepata catre televizor si ma duc sa-mi fac toaleta (obiceiul meu): ma spal pe dinti, ma demachez, ma cremuiesc, imi place foarte mult sa ma cremuiesc pe maini cu o crema ce miroase nemaipomenit. Si dupa toate astea ma postez in pat, la lumina lampii cu o carticica in mana. Apuc sa citesc cam juma de ora si pe urma deja somnul incepe sa se instaleze. Ca sa nu mai zic ca mintea mea incepe deja sa se pregateasca de culcare. Rupta din fata televizorului si concentrata pe niste chestii atat de marunte si totusi atat de placute incat nici gandurile mele nu-mi par atat de groaznice. Asta este obiceiul meu. Sa am grija de mine. Sa-mi acord atentia cuvenita si asta trebuie sa faci si tu cu tine. Un dus (ce-ti relaxeaza muschii), aplicarea unei creme de corp, asezatul in plapumioara ta pufoasa si racoroasa. Ideal ar fi sa si aerisesti foarte bine camera inainte. Aerul curat si proaspat are un efect foarte bun asupra somnului. Si inca un aspect foarte important si deloc de neglijat: nu trebuie sa ai televizor sau calculator sau laptop in camera. Trebuie sa te rupi cu totul de ele. Creierul tau trebuie sa stie ca o data ce ai patruns in dormitor el se pregateste pentru somn. Niste levantica sub perna nu ar strica. Eu am si aceasta crema cu  care ma dau un pic  la tample. Toate aceste mici artificii au un efect nemaipomenit daca te tii de ele. Mare branza nu este, corect? :)



   Avand in vedere ca am scris foarte mult (cand imi place ceea ce fac uit de timp) am sa-mi rezerv dreptul sa va scriu despre exercitiile de relaxare in urmatorul post. Pana atunci deja v-am dat deja de lucru!



Mult succes va doresc si o zi cat mai frumoasa!


ps:cel mai de succes articol al meu legat de anxietate a fost publicat acu ceva vreme pe smartwoman.hotnews.ro. Daca va intereseaza il puteti citi aici.






luni, 3 decembrie 2012

Cu ajutorul vostru mergem inainte!



Ma gandesc cat de entuziasmata am fost cand am citit ca in sfarsit cineva face ceva si pentru noi, ceilalalti. Ma uit cu mare tristete pe site-ul ce trebuia sa fie, asa cum spune si titlul, un proiect jurnalistic despre anxietate. Spun cu tristete pentru ca site-ul a fost lasat de izbeliste. Din 13 Octombrie nu s-a mai scris nimic.
      Dar pana la urma, oare de ce trebuie sa asteptam sa faca altii ceva pentru noi? Un bun raspuns ar fi faptul ca avem nevoie de persoane cu oarecare notorietate in lumea ziarelor. Persoane care sa ne reprezinte, sa ne ajute sa pornim de undeva, sa ne faciliteze ideea de a fi ascultati, de a intra in contact si cu altii ce sunt asemenea noua. E atat de important sa ai sprijin, nu doar din partea celor apropiati dar si din partea persoanelor straine. Trist este ca tocmai ei, cei de pe site-ul Dar Daca nu au avut urechi sa asculte. Au strans material pentru ziarul Dilema Veche si dupa aceea nimeni nu mai zis nimic. Nu au inteles importanta greutatilor cu care ne confruntam. Chiar am dat acu ceva timp un mail catre Dl. Cristian Lupsa unde am atras atentia ca nimeni nu se mai implica pe site si am intrebat daca ma pot implica eu, ca si voluntar. Dar nu am primit nici un raspuns.

    Daca mi-ar da lumea cate un semn de fiecare data cand se intra pe blogul meu (directionati de pe Dar Daca) poate m-as urni sa scriu articole, materiale si lucruri utile care sa ne ajute sa trecem peste toate zilele mai putin bune. Anxietatea e parte din noi. O putem ameliora si putem duce o viata decenta chiar si asa. Astept cateva cuvinte din partea voastra pe adresa mea de mail:                           cristina@ionica.eu

Ce v-ar interesa sa aflati cel mai mult? Tehnici de a trece peste momente mai putin bune, exercitii de relaxare, recomandarea unor carti, povesti motivationale?



Acum imi fac datoria si postez un raspuns pentru M. M-a intrebat daca pot recomanda un psihoterapeut. Am sa investighez serios si am sa ma interesez unde anume putem solicita astfel de servicii astfel incat sa fim siguri ca nu nimerim pe mana oricui.

Un pas bun ar fi sa accesati pagina ARSM (Asociatia Romana pentru Sanatate Mintala). Momentan se pare ca exista probleme tehnice in legatura cu site-ul: www.arsm.ro dar ma voi interesa ce s-a intamplat si voi reveni cu amanunte.  ARSM este un punct bun de inceput. Eu personal am incredere in aceasta asociatie. Dar cum ziceam, am sa revin cu mai multe informatii.
  Intre timp va pot spune ce este ARSM (text preluat de pe paginamedicala.ro):

"ARSM este dedicata promovarii sanatatii mintale, prevenirii tulburarilor psihice si comportamentelor nocive si sprijina recuperarea persoanelor suferinde de tulburari de ordin psihic prin advocacy, lobby, educatie, cercetare, servicii directe si orice alte activitati legale menite să sprijine aceasta misiune.

Ne propunem sa promovam specialistii din domeniul sanatatii mintale si programele pe care acestia le desfasoara.

Ne dorim sa se contureze o retea de specialisti in domeniul sanatatii mintale in vederea derularii de programe si proiecte.

Ne dorim sa infiintam Institutii, Centre si Clinici care sa ofere servicii de sanatate mintala la cel mai inalt nivel de calitate si profesionalism.

Pe langa programele si proiectele direct legate de sfera sanatatii mintale, ARSM va derula si programe menite sa lupte impotriva discriminarii pe criterii de etnie, gen, orientare sexuala, stare civila, convingeri politice sau religioase, deficiente fizice sau psihice ori pe orice alte criterii.

Ne dorim sa facilitam accesul publicului larg la informatii legate de tulburarile mintale, prevenirea tulburarilor psihice si recuperarea de pe urma lor.

Ne dorim sa promovam in randul publicului larg comportamentele si atitudinile preventive si sa inlaturam confuziile si prejudecatile existente in sfera sanatatii mintale.

Ne dorim sa implicam institutiile statului, institutiile private, societatea civila si publicul larg in promovarea si dezvoltarea sanatatii mintale din Romania.
"



Pana la urmatorul articol astept parerile voastre pe adresa mea de mail mentionata mai sus.


Sa aveti o seara frumoasa!







luni, 15 octombrie 2012

Trei pasi inainte unul inapoi



Acu o saptamana au fost publicate in revista Dilema Veche o serie de articole legate de anxietate. In sustinerea acestui demers a fost creat si un site -- Dar Daca--un "proiect jurnalistic, realizat în cadrul programului Rosalynn Carter Fellowship for Mental Health Journalism ce-şi propune să exploreze câteva dintre tulburările de anxietate şi modul în care ele sunt percepute şi tratate în România."
    Initial am trimis catre Cristian Lupsa (editor la DOR), un text ce poate tine loc de povestea mea, si pe aceasta cale vreau sa-i multumesc pentru publicarea textului pe site-ul "Dar Daca". Ulterior m-am decis sa-mi scriu si povestea (cu o oarecare retinere) dar din cauza textului mult prea mare, acesta nu a mai putut fi publicat. In schimb, mi s-a spus ca daca voi scrie povestea pe o pagina publica va putea mentiona pe site-ul respectiv link-ul ce va face trimitere catre text.
    Prin urmare, mai jos aveti integral, povestea mea:


Vreau sa incep prin a spune ca anxietatea nu este ceva atat de simplu precum pare. De exemplu:este anxietate daca ne e frica sa vorbim in public. Anxietatea este mult mai mult decat un simplu diagnostic. Daca nu te-ai confruntat cu asa ceva este foarte greu sa intelegi ce se intampla. Sotului meu ii explic din ce in ce mai multe despre ce se intampla cu mine. Merg pana la “miezul pamantului” ca sa-l pot face sa inteleaga. Folosesc analogii, lucruri intamplate chiar lui, ma folosesc de emotiile lui avute in anumite momente ca sa inteleaga ceea ce simt. Pot afirma ca dupa atata timp,  incepe sa inteleaga si  astfel  devine si mai rabdator chiar daca nu e 100% totul conturat in mintea lui. Si am invatat sa accept si chestia asta deoarece inainte eram foarte suparata ca nu vede lucrurile exact cum le vad eu. Dar am spus, stai un pic, nu pot pune atata povara pe umerii lui.
E normal sa nu inteleaga si cel mai important este ca are rabdare. Fara aceasta rabdare si fara acest efort din partea lui sunt sigura ca ne-ar fi afectat pana si relatia.Si iata cum eforturile persoanelor apropiate pot fi adaugate reusitei noastre in a merge mai departe. In orice interventie, fie ca esti alcoolic, fie ca esti obez, fie ca esti dependent de droguri  avem nevoie de un anturaj care sa ne sustina chiar daca e format dintr-o singura persoana: in cazul meu, sotul!
Pentru mine este uimitor unde si-a avut radacinile (anxietatea). Daca nu faci pasi marunti in a face o introspectie de la inceputurile asa zisei “crize” nu vei descoperi mare lucru. Vei incerca sa ameliorezi situatia fortandu-te sa accepti niste situatii doar pornind de la premiza ca asa e normal, ca asa se face, asa e firesc, astea-s regulile societatii in care traim. Pentru mine anxietate nu este doar o probleme psihica. Face parte din mine si am invatat ca trebuie sa o accept asa cum este ea. Prin acceptare pot realiza ca este ok ceea ce simt, este ok sa reactionez intr-un anumit fel si dupa ce ma linistesc incep sa umblu si la lucrurile ce au declansat aceasta stare. E foarte greu de exprimat in cuvinte ce simte un om anxios deoarece fiecare vede altfel ceea ce se petrece cu el si interpretarea este de asa natura incat sa-l ajute in primul rand pe el. Nu ne incalzeste cu absolut nimic sa stim ca in Anglia mai mult de 20% se confrunta cu asa ceva. Sau ca nu suntem singuri. Sau ca nu e nimic rusinos. Trebuie umblat mult mai adanc in mintea noastra si sa fim in stare sa aducem la suprafata niste chestii atat de minore dar atat de importante pentru progresul nostru.
La anul fac 3 ani de psihoterapie. Am inceput sa fac aceste sedinte din pura intamplare. In primul rand, trebuie sa ai si un anume intelect si sa realizezi ca mai mult de atat nu poti duce. Sa realizezi ca ai nevoie de un ajutor profesional si nu este absolut nimic rau in asta. Am avut la un moment o cunostinta, prietena acestuia avea poate niste probleme si cand i-am sugerat un specialist a spus ca nu se poate asa ceva, ca doar nu este nebuna. In Romania, anxietatea si problemele psihice in general este un subiect tabu si nici nu exista specialisti foarte bine formati in domeniul asta. Din pacate, cateodata nimeresti si pe mana cui nu trebuie. Pentru majoritatea habar nu au ce inseamna anxietate. Eu cel putin inainte stiam ca in anumite doze chiar face bine. Instinctul nostru, din punct de vedere antropologic, este sa ne putem apara cand suntem in primejdie. Este o chestie mostenita de la stramosii nostri. Si anxietatea nu este singurul exemplu.
Avem foarte multe ramasite in noi (gene mostenite) care ne fac sa ne intelegem mai bine comportamentul si reactiile. De multe ori am incercat sa-mi fac o oarecare baza pentru a ma intelege mai bine. M-am documentat, cumparat carti, citit povesti, devorez absolut totul despre subiect. Am citit pana si cum functioneaza creierul nostru. Tot acest material este in mintea mea si il folosesc strict pentru a combate anxietatea. 
Povestea mea? Pfff… as scrie o carte despre povestea mea si poate ca intr-o zi am sa si-o fac. Interesant este ca nu am de povestit momente terifiante sau socante sau momente care sa-l faca pe cititor sa zica “Wow, Uite ca se poate si mai rau”. De obicei si din pacate, groaznicul unor situatii inca mai atrage publicul. Daca nu vezi in poveste adevarate momente disperate din viata unui om parca nici nu te atrage sa citesti mai departe. Eu pot spune ca nu ma ajuta astfel de clisee. Nu stiu de ce, noi, pacientii cautam cu ardoare fel de fel de chei care sa ne deschida toate usile si ferestrele; sa ne arate drumul catre solutia finala. Nu exista asa ceva.
Daca nu te duci la psiholog si sa sfarai ca untul in tigaie nu vei aduce cine stie ce la suprafata. Se spune ca la sedinte, tu iti sufleci manecile si te avanti in marea tumultoasa nu psihologul. El doar te indruma, te impinge asa discret dar adevarata munca tu o faci. Nici articolele de specialitate nu te prea ajuta, unde te invaluie in fel de fel de termeni si iti explica la un nivel destul de avansat niste chestii importante, relevante la care creierul nostru nu e in stare sa absoarba mai nimic. Ma simt ca un burete suprasaturat de atata “informatie” (informatie=apa) Daca storc buretele nu raman cu nimic. Un pic umed si atat. Adevaratii stropi dusi au fost. 
Cred ca primul pas este acceptarea. Dupa asta, e doar o chestiune de timp. Trei  pasi inainte si unul inapoi, asta e mersul evenimentelor. Chiar daca ti s-au impleticit picioarele pe parcursul drumului, cumva tot faci sa te apropii de “mai bine” cu fiecare zi ce trece. (Acest text se poate gasi si aici: http://dardaca.tumblr.com/post/33482681811/primul-pas-este-acceptarea )

Continuarea povestii:

Tocmai ce am citit cateva materiale deja expuse publicului, in revista Dilema Veche. Pot spune ca am incercat sa ma identific cu una dintre acestea si sa declansez un intreg proces de empatie pentru persoana respectiva. Tot ma framantam cu ce anume sa-mi incep asa zisa poveste si am gasit un element ce-l aveam in comun cu acel articol si anume: frica de a merge pe strada. Insa anxietatea mea nu a debutat cu asa ceva.
Totul a inceput de cand eram mica. Dezvoltasem un comportament obsesiv-compulsiv. Curios ca prima data mi-am dat seama ca e ceva in neregula cu mine, in viata adulta, tocmai cand am vazut filmul "As good as it gets" cu Jack Nicholson. Nu eram chiar atat de "zapacita" dar la fiecare se manifesta intr-o forma mai mult sau mai putin pronuntata. Copil fiind aveam impresia mai tot timpul ca sertarele biroului meu, unde invatam, nu erau bine inchise. Le impingeam cu atata forta incat dezechilibram tot biroul pana il loveam puternic de perete. Si chiar daca le impingeam bine, tot ma uitam chioras la ele in timp ce ieseam din camera mea. Alt episod ar fi fost ca atunci cand faceam curat si imi asterneam pe pat cearceaful curat si alb nu suportam ideea ca cineva sa se aseze in pat deoarece ceaceaful risca sa nu mai fie atat de neted si sa faca cute. Optam in schimb sa stau pe jos. Cand plecam cu parintii la Campulung Muscel, in Gara de Nord bateam cu piciorul podeaua si numaram pana la 10. Dupa ce ajungeam la cifra propusa ma mai linisteam. Pana si gestul copilaresc de a sari pe toate capacele de canalizare care aveau 4 gauri il transformasem intr-un episod de anxietate. Daca nu saream pe capacele de 4 sau nimeream accidental pe capacele cu gauri de la 4 in sus (probabil cele cu numar impar) consideram ca un ghinion ma va astepta cat mai curand. Cred incepusem sa-mi dezvolt acut dorinta de a controla tot mediul din jurul meu pentru a-mi face viata mai sigura. Ce iluzie!
 Alte episoade de anxietate combinate cu acest tip de comportament: frica de a nu cumva sa avem scapari de gaz in casa asociat cu gestul de a verifica butoanele de la aragaz si robinetul de la gaz timp de cateva minute finalizate cu o numaratoare pana la 10 (oare de ce nu 7 sau 9 sau 11?); frica de a nu intra cineva peste noi in casa, drept pentru care in timpul noptii ma uitam pe vizor (de vreo 2 ori) sa vad daca nu cumva e cineva care sa incerce incuietoarea.Evident ca atunci cand inchideam usa, dupa 2 rotatii de cheie simteam nevoia ca la ultima rotatie sa fortez cat pot cheia pana la capat ca sa ma conving ca este inchisa bine si numaram pana la 10. Din pacate, toate lucrurile astea au avut un impact puternic si asupra inconstientului meu deoarece visele mele cele mai predominante descriau persoane care vroiau sa ne intre in casa si eram descumpanita de faptul ca corpul meu era total inghetat nici sa fug sau sa tip nu puteam. 
    Alt comportament anxios: leganarea iar aici de fiecare data imi aduc aminte de personajul Titi din Enigma Otiliei :). Cred ca acest gest este singura chestie pe care o mai fac din cand in cand, mai ales noaptea cand nu prea pot sa adorm. Am scapat de butoanele de la aragaz si de nevoia acuta de a controla cat mai multe din jurul meu. Cateodata cand ma simt obosita si coplesita de anumite lucruri tind sa revin la comportamentul meu dar forma de exteriorizare este mult mai usoara. Verific usa dar doar o singura data. Verific o singura data, ceea ce nu trebuie sa fie in priza. Cu lucrurile din geanta mea  mai trebuie sa exersez deoarece verific de vreo 4-5 ori ca nu mi-am uitat pe undeva portofelul sau telefonul mobil. Din pacate, pana si noaptea am astfel de episoade: desi sunt constienta ca nu am avut nici o imprejurare in care imi puteam pierde portofelul, totusi ma trezesc noaptea ca sa verific. Ciudat este ca tocmai acuma cand scriu realizez ca nu am scapat total de gesturile mele. 
Progrese exista totusi, sunt constienta de ceea ce fac, incerc sa fiu rationala dar parca noaptea e cel mai rau. Noaptea de nici o culoare nu iti poti convinge mintea ca exagereaza. Aceeasi situatie o am si cu scenariile. Pe timpul cand stateam cu chirie in Floreasca, aveam o sumedenie de scenarii. Inchipuiri ca aveam certuri cu lumea (deci cu mine), inchipuri fel de fel de situatii in care eu doream sa am controlul, sa ma gandesc la orice cale de a nu fi luata prin surprindere. Stateam la etajul unu, intr-o zona foarte draguta, chiar langa Parcul Floreasca si mereu aveam anxietati ca cineva o sa urce pe balcon si o sa intre in casa. In Romania fiind, exista si posibilitatea asta :). In noptile pline de canicula unde trebuia sa stam cu balconu deschis ma trezeam, ca un ceas, din ora in ora, sa verific (din pat stand) daca nu intra cineva pe balcon. Imi faceam planuri, cum sa fac, ce capcane sa intind, mi-am adus aminte de o anumita scena din Home Alone in care piciul se gandise sa puna globuri sparte in apropierea ferestrei (continuarea o stiti :) ). Eu ma gandeam sa pun niste cioburi de sticla, daca nimerea in ele, tipa! Si bingo..iata si semnalul meu de alarma. 
E uimitor cum a doua zi, in plina lumina, te simti mai bine si toate nenorocirile de scenarii ti se risipesc. Certurile din mintea mea cu n persoane, am aflat ca de fapt ma certam cu mine si in acelasi timp fugeam mancand pamantul de situatii conflictuale (din motive pe care nu le voi expune aici). Am avut un astfel de episod cu vecinul ce statea dedesubt care avea impresia ca aruncam chistoacele de tigara in spatele blocului. Cand a sunat la usa si m-a acuzat (pe nedrept) nu stiam cum sa fac sa-mi pastrez calmul dar inima mea era deja plecata la curse de sarit garduri. Si dupa episodul cu pricina, zile intregi mi le dedicam scenariilor si imi inchipuiam cum ma cert eu cu vecinu si ce figuri de karate faceam ca sa-l reduc la tacere.
 Referitor la sotul meu aveam ganduri de fiecare data cand nu era langa mine ca ceva i se poate intampla. MassMedia deja imi saturase mintea cu povesti despre soferi nervosi care ies in plin trafic si se bat cu bate sau mai rau, scot pistolul la tine. De fiecare data cand pleca de acasa trebuia sa-i descriu o lectie de comportament: "Nu te uiti la oamenii rai, nu discuti cu ei. Daca ii vezi ca sunt nervosi, te inchizi bine in masina. Tu iti vezi mai departe de ale tale. Cand ajungi la birou de fiecare data imi dai bip. " Daca nu dadea bip, ma framantam ca ceva s-a intamplat. Mare lucru ca nu am ajuns in situatia de a ma duce direct la birou ca sa ma asigur ca totul e bine. Sotul reprezinta centrul universului meu. Fara el as fi pierduta. Poate si d'asta nevoia de a construi in jurul lui un balon gigantic unde si cometa daca vine nu-l poate rani. Sa mistuie Terra si sa-l duca pe alta planeta locuibila, plina de resurse necesare supravietuirii. 
   Dupa cum vedeti as putea face o lista impresionanta de episoade anxioase legate de orice situatie si de orice persoana si sunt sigura ca multe dintre acestea se intampla si in viata voastra.
Am invatat treptat sa-mi ameliorez scenariile si sa accept ca este imposibil sa previn orice. Singurul lucru pe care il pot urni este atitudinea mea fata de toate acestea. Eu imi pot controla emotiile, eu singura imi pot gasi solutiile. M-am confruntat pe parcursul timpului ( si inca mai am probleme) cu dorinta acuta de a fi acceptata de alti oameni de parca ei imi defineau toata fiinta mea. Stima mea de sine avea nevoie de perfuzii pline de "incredere" pentru a-i da un impuls de urcare. Nimic din ceea ce faceam, nimic din ceea ce gandeam nu ma multumea. Eram cel mai asupru judecator al meu. Nici un strain nu-mi aducea o astfel de aspra judecata cum faceam eu cu mine. Daca stau sa ma uit in urma si la tot ce am scris ( si inca nu e tot) realizez ca viata mea nu a fost usoara. Am trait cu senzatia cu singurele actiuni valoroase pe care le pot intreprinde sunt acelea de a avea succes in plan profesional si social. Sunt o persoana introverta si am fost atata vreme o persoana introverta ce incerca cu multa vointa sa devina una extroverta. Nu m-am putut accepta mult timp asa cum sunt (sincera sa fiu de abia anul asta am invatat sa fiu eu insumi). Dar cu toate acestea pot declara ca sunt o persoana foarte norocoasa. Tot ce mi s-a intamplat mi-a deschis alte usi.

   La un moment dat, am realizat (si sunt sigura ca am si exagerat) ca unii oameni (din Romania) tind sa fie agresivi. Sa nu mai vad bunatate, toleranta,  sa nu ma vad gesturi umane si ma gandeam ca singura solutie de a trece peste toate astea este sa fiu si eu agresiva. Din pozitia de agresivitate nu lasam pe nimeni sa patrunda in spatiul meu. Orice pas facut  ma aducea si mai aproape de acest cerc vicios. Ceva de genu: daca ala e nesimtit fii si tu! 
Am avut o portita de scapare si am pornit spre ea, la propriu, cu casa in spinare. Ne-am mutat in Olanda. Am acceptat ideea ca aveam nevoie de o schimbare de mediu.Imi  facea bine sa cunosc si alta societate plus ca o experienta ca acesta nu poate strica nimanui. Am plecat cu o dorinta foarte mare: aceea de a ne adapta si la alt tip de viata. Desi nu mi-a fost usor am invatat sa las din agresivitate, am invatat sa am mai putine episoade de anxietate, am invatat ca nu pot multumi pe toata lumea, am invatat ca trebuie sa ma accept asa cum sunt. Am invatat ca, chiar daca nu am o profesie totusi am avut curajul sa o iau de la inceput si sa invat ceva nou. Am invatat ca anumite activitati pe care le faceam, desi le vedeam ca o rutina, sunt activitati ce societatea le devalorizeaza din ce in ce mai mult, cum ar fi activitatile casnice.   Cand lumea ma intreaba ( dupa ce afla ca de fapt nu lucrez): ce fac cu atata timp liber? Ma intreb serios: care timp liber? Daca nu lucrezi se considera ca am timp liber? La 29 de ani am luat-o de la zero, profesional vorbind. Invat sa fiu un sysadmin de linux fara sa am nici o pregatire pentru asa ceva si aici ma refer la faptul ca nu am facut liceul de informatica, facultatea de informatica sau automatica si totusi razbesc. Sunt mandra ca pot spune ca intr-adevar pricep si ma descurc foarte bine in noul domeniu pe care mi l-am ales. Pentru altii nu conteaza si nu aprecieaza efortul depus dar am parte si de cativa oameni care ma admira pentru noua directie, drept pentru care tin sa le multumesc pentru suportul lor.

 Bine acuma, nu stau sa le explic la fiecare in parte ca de fapt am niste probleme ce ma cam impiedica sa lucrez/sa invat, nu mai zic de momentele de depresie in care devii o leguma si  nu faci absolut nimic iar aici imi place o vorba: " In my own mind, I'm quiettttt busy. Yep. That's me." 
    Am invatat sa-mi accept problemele si ca tot ceea ce incerc sa fac o voi face in ritmul meu. Asta e un cuvant cheie (ritm) mai ales pentru un  introvertit: sa faci pasi mici in orice ti-ai propus, sa lucrezi in ritmul tau care ti se potriveste cel mai mult chiar daca societatea dicteaza alte reguli, sa iti acorzi recompense dupa fiecare pas  facut: o carte buna, un articol interesant, un film de comedie, o plimbare intr-un parc, un ecler :D!  Tocmai mi-am scris povestea si o consider o reusita drept pentru care sunt mandra de mine. Toate astea te vor face sa fii valoros in ochii...tai!  Nu o sa mai stai intepat cu perfuzii pline de "incredere"  create artificial pentru propulsarea stimei de sine. Vei afla ca se va cladi un adevarat echilibru in viata ta. Nu o sa mai simti nevoia sa cauti aprobare in jurul tau sau sa justifici altora de ce nu lucrezi.
Si pana la urma daca ai timp liber ce?  Sa ai si timp liber inseamna ca stii sa te bucuri si de viata. Momentele de respiro sunt cele mai importante. Pentru mine (cateodata), timpul liber,  are si alta conotatie deoarece anxietatea imi cam mananca timpul liber. Explica tu asta unui om care te intreaba si te judeca ca ai atata timp. Cineva m-a intrebat de vreo 3-4 ori ca ce fac cu atata timp liber, ca daca ar fi in locul meu s-ar urca pe pereti. Ce pot spune? Ce pot raspunde? Crezi ca mie imi place sa stau atata timp in casa si sa fiu lipsita de latura sociala a vietii? Anxietatea imi ridica garduri peste lucrurile pe care tu le consideri normale. Incearca sa sari gardurile astea zi de zi si vei afla cat de extenuant poate fi pentru mine. Dar asta e alta tema, pe care poate am s-o dezbat in alta rubrica. Chiar am adunat cateva pareri si cu voia persoanelor respective poate am sa public cateva din ideile lor. 

    Ar fi multe de spus pentru Povestea mea dar cred ca am sa ma opresc aici. Povestea mea inseamna de fapt viata mea si niciodata nu pot termina ceva ce este intr-o continua expansiune. In schimb, as termina cu cateva sfaturi pentru cei ca mine:

Niciodata nu inceta sa te redescoperi. Daca ai nevoie de un psiholog, fa-o. Iti va imbunatati viata foarte mult. Vei invata sa vezi lucrurile din alta perspectiva. Una mai sanatoasa. Nu-ti fie teama ca vei aduce la suprafata lucruri neplacute. Tocmai, ca acele lucruri sunt radacina problemelor tale si vei invata sa le faci fata. Nu te descumpani daca intr-o zi te vei simti mai rau. A doua zi e un pic mai bine orice ar fi. Daca simti nevoia sa plangi, fa-o. Daca simti nevoia de o pauza, fa-o. Daca simti nevoia sa schimbi ceva fa-o chiar daca timp de 20-30 de ani ai mers pe aceeasi carare de fiecare data. Un drum nou iti va deschide totdeauna alte usi. Mereu sa faci pasi marunti pentru a duce la implinire o anume sarcina. Nu iti place sa faci planuri deoarece nu te tii de ele, atunci nu face. Atat de simplu e. Daca altu face, treaba lui. Tu functionezi altfel si vei fi mandru de asta. Nu-ti place sa faci jogging pentru a te intretine. Nu face. Gaseste-ti alt sport. Nu te complace intr-o situatie doar pentru ca simti nevoia sa-ti creezi o zona de confort cat mai puternica. Nu exista asa ceva. Singurul bagaj pe care il poti lua oriunde cu tine este in mintea ta. Eu de fiecare data imi imaginez, ca fiecare reusita reprezinta un glob si il atarn in pomul de Craciun. Cati dintre noi nu-si doresc sa aiba in casa pe tot parcusrul anului aceasta splendoare de pom?! Dupa cateva saptamani/luni/ani vei constata ca pomul tau e plin de globuri, colorate si mai putin colorate. Cele mai putin colorate reprezinta atat  momente de cotitura cat si progresele sustrase ulterior din acestea. Fara aceste momente nu poti masura progresul!  Treptat ii vei pune si o instalatie sa lumineze de fiecare data. Un astfel de pom va fi vesnic verde in sufletu si in mintea ta si iti va reda increderea in tine. Si daca vei avea o multime de pomi iti vei construi o frumusete de...pepiniera!




                                                     THE END!


joi, 20 septembrie 2012

La Dentist!

Am scris tot felul de maruntisuri si mai nimic deosebit despre viata mea din Olanda. Probabil ca am intrat deja intr-o rutina de adaptare. Saptamana trecuta am fost la dentist si ma gandeam: wow, asta da pas de integrare in noua societate. Sa faci lucruri pe care le faceai si in Romania. Desi este la greu raspandit turismul medical, in special cand vine vorba de stomatologie, noi am optat din punct de vedere rational, sa mergem aici la dentist. Ne-a fost recomandata o doctorita dentist, chiar aproape de zona in care locuim, facem cam 10 minute pe jos pana la cabinet. Motivele rationale sunt urmatoarele: costurile! Realitatea este ca o fi o plomba mai ieftina in Ro (cam 120 lei dadeam) dar daca pui la socoteala costurile biletelor de avion deja dai pe o plomba 400 de euro.
     Bun, sa zicem ca intamplator te afli in Romania. Si intamplator cica, te pierzi orbeste pe drum si nimeresti intr-un cabinet. Si spui...opa! Am nimerit intr-un cabinet ia sa-mi fac eu o carie. Ca trebuie sa fie una pitita pe undeva. Dar realitatea este alta. Probabil scapi mult mai ieftin dar: daca ai vreo complicatie?? Ce te faci? Iti doresti sa ai acces la medicul tau dentist oricand, nu? Ca doar el stie ce a facut acolo, nu? Si banuiesc ca aceasta complicatie se transforma incet si sigur intr-un cost foarte piperat. Si mai banuiesc, ca aceasta complicatie poate sa apara taman cand pleci din Romania.
  Daca te-ai fi tratat la inceput in Olanda ai fi tinut sub control si complicatia.
Alt motiv pentru care nu vom face turism medical: noi deja am platit la asigurarea medicala de baza, o asigurare in plus pentru dentist. Stiam ca mai devreme sau mai tarziu vom face o vizita dentistului. Si chiar asa s-a intamplat. Alex facuse un abces la o masea si de obicei te misti la dentist cand nu ai incotro (desi sunt oameni care stau si cu abcese si se imbuiba de antibiotice).Ulterior, dupa ce am testat marea cu degetul de la picior (a se intelege, dupa ce l-am avut pe Alex la inaintare) a venit si randul meu. Era de asteptat. Am 2 plombe ce pun presiune pe gingie si nu mai pot igieniza zona corespunzator.
  Cabinetul foarte ok, foarte mult spatiu doar pentru 2-3 doctori si 2 asistente. La intrare te intampina 3 tablouri mari cu.....gaini si pene! :))) Poate ca te asteptai sa zic tablouri mari cu zambete si dinti care au manute si picioruse. Dar nu! Tablouri, 3 la numar, unul langa altul, imortalizand gaini si pene din acestea. Poate are unul din doctori vreun fetis pentru gaini. Nu stiu si chiar ma tem sa intreb de unde acest decor.
  Am asteptat cumintica intr-o sala mareee si dupa vreo 20 minute (dupa ce ne-am dezmeticit toti ca voi vorbi in engleza) sunt invitata de asistenta sa imi faca 3 radiografii. Dupa aceste radiografii sunt invitata sa-mi intalnesc dentista si sa discutam cu acele radiografii in fata, despre planul meu de tratament pentru toate problemele pe care ea le va vizualiza.
    Dentista foarte bine dispusa, vorbareata, engleza vorbita fluent, mi-a zis "welcome" de vreo 3-4 ori. Mi-a spus cat de cuminte si ok a fost Alex si cat de bun prieten este JP pentru ea (JP fiind angajatorul lui Alex care ne-a recomandat-o pe tipa). Cu acele radiografii mi-a pus pe hartie toate problemele, m-a intrebat la ora actuala daca vrea sa se ocupe de anumite masele care ma dor etc etc. Si dupa un control la fata locului unde am cascat gura vreo 5 minute mi-a dat o foaie cu ce are de facut si costurile aferente. A zis ca in felul asta este cel mai corect pentru pacient sa stie de la inceput care sunt costurile astfel incat sa-si faca calculele si sa vada daca asigurarea pe anul asta imi va acoperi totul sau continuam anul viitor. Planul ma duce la un total de 782 de euro iar asigurarea mea acopera 750 de euro. Foarte probabil sa termin anul asta toate lucrarile. In afara de cateva cariute si reconstructii a unor plombe mai vechi nu am nimic de facut si nici nu s-a intrevazut vreo problema ascunsa. Doar am fost foarte surprinsa sa-mi vad o masea de minte (singura) ce nu a iesit si cica nici nu o sa mai iasa. O plomba aici costa 82 de euro iar prima consultatie 47.50 de euro. La A. pentru 3 plombe, 3 radiografii si prima consultatie am platit 400 de euro dar ne-au fost returnati in totalitate de catre OHRA (asiguratorul).
Chiar maine la ora 8 dimineata am programare pentru a incepe sa-mi lucreze.
        Am intrebat-o sfioasa:
 "I presume that you are going to use anesthetic??? :D"
"Oh, yes. Of course! I love to use anesthetic very much! We are going to use plenty of anesthetic!!" :)))

La A. treaba a fost mai complicata. Cum spuneam, a facut un abces la o maseluta ce era deja macinata  de vreme, razboi si alte cele. A fost indrumat catre un medic chirurg unde i-a scos glorios intreaga masea si pus ulterior pe antibiotic. A fost foarte multumit de servicii si de indemanarea medicului. In prezent, s-a vindecat aproape complet si se va prezenta si el la dentist pentru restul lucrarilor (tot pentru niste cariute)
    In general, cand e vorba de sanatate totdeauna am fost un pic rezervati de ce anume vom gasi sau peste cine vom da. In afara de o experienta mai putin placuta pe care am avut-o la inceput de an (adica in 2011) cu o doctorita ginecolog (ce nu eram pe aceeasi lungime de unda dpdv al comunicarii) totul a mers snur si suntem multumiti atat de medicul generalist cat si de medicul dentist. Avem o asigurare de sanatate dintre cele mai bune si am observat recent ca avem acoperari la diverse ramuri ale medicinei cum ar fi: homeopatia! Mentionez faptul ca asigurarea de sanatate aici, o platim ,din bugetul nostru, integral (nu este ca in RO) si ne duce la 360 de euro pentru amandoi.

 Cam asta a fost incursiunea noastra pe teritoriul maselutelor. Eu saptamanal fac cate  o vizita la cabinet pana la acoperirea tuturor problemelor. Sa speram ca nu voi fi indopata chiar cu atat de mult anestezic :D dar daca ar fi dupa mine as opta pentru anestezia generala si cand ma trezesc sa ma vad cu toata problemele rezolvate!

Va las in continuare cu un filmulet haios despre experienta lui MrBEAN la dentist:



    


















vineri, 24 august 2012

Glossybox (I)

De cateva saptamani, am dat accidental peste site-ul glossybox.co.uk. Imi place sa citesc fel de fel de bloguri si articole despre produse de ingrijire, in special blogului Danei Sota (www.danasota.com)
Am fost placut surprinsa sa constat ca pentru putini banuti poti primi in fiecare luna, acasa, o cutiuta cu produse cosmetice: creme de fata, lotiuni de corp, tratamente pentru par, lac de unghi, sampon, etc.
Am descoperit ca exista un site si pentru Olanda: glossybox.nl si prin urmare am decis sa ma abonez si eu. Suma este infima, de 12.50 euro si in functie de profilul tau (pe care il completezi cand iti activezi contul) vei primi produse pe care sa le incerci si ulterior vei putea da si un feedback pe site-ul lor. In urma acestui feedback vei primi puncte (Glossydots) si cand vei ajunge la 1000 de puncte, urmatoare cutie pe care o vei primi nu va costa nimic.
M-am gandit ca asa ceva este ideal pentru mine deoarece sunt unele produse pe care nu mi le pot permite si tare nu as vrea sa dau vreo 30-40 de euro pe ceva ce nu-mi prieste. Plus ca poti intalni produse foarte bune la un pret mai mult decat acceptabil si nu te-ai fi gandit sa le cumperi pe principiu ca daca e ieftin e si prost. Plecand din Romania, am dat peste produse pe care nu le-am vazut niciodata si cel putin, la inceput, e cam greu din punct de vedere financiar sa-ti doresti sa le incerci pe toate. Dar treptat cu siguranta imi voi putea cumpara produse din fiecare gama, de la majoritatea producatorilor.
Prin Glossybox, poti teste anumite produse si daca esti incantata de rezultat vei putea cumpara ulterior produsul dorit. Chiar daca este scump macar vei stii ca pentru tine chiar a functionat.
Azi tocmai ce am primit a doua cutie, pentru luna august si consider ca este un rasfat pentru mine sa primesc lunar o cutie cu produse surpriza. Dar inainte sa va povestesc ce am primit hai sa va spun ce a fost in cutia Glossybox de pe luna iulie.

Am primit asa:

  • Himalaya Herbal Purifying Neem Foaming Face Wash
  • Schwarzkopf Professional BC Smooth Shine Leave-in Treatment

  • Weleda Wilde Rozenolie (ulei de transafiri pentru corp)

  • Weleda Wilde Rozen Verwennende Bodylotion (lotiune de corp cu ulei de trandafir)

  • Alessandro International Pro White Nail

  • Kryolan GLOSSYBOX lipstick

Ce anume mi-a placut din ce am primit? Tratamentul pentru par de la Schwarzkopf, chiar daca crema are o textura cam grasa iti face un par plin de volum si usor de pieptanat. Am descoperit de putin timp astfel de tratamente si am ajuns la concluzia ca este ideal daca nu vrei sa folosesti balsamul pentru par. Avand par gras prefer sa ma dau cu un tratament de genul asta, si pe care il pot aplica dupa spalare. Tratamentul nu necesita clatire. Il lasi cam 1 ora si ceva si ulterior te poti pieptana.
Eu inainte foloseam ceva de la Planter's pentru parul meu. O gama foarte buna de sampoane pentru par subtire, devitalizat si uscat.

Ce imi place la lotiunea Planter's este faptul ca are SPF 10. Deci pe timp de vara este ideal sa te dai cu asa ceva. La soare puternic, cu siguranta parul ta va avea de suferit. Am atasat o poza cu tratamentul si samponul de la Planter's. Produsele se pot gasi ori in farmaciile Centrofarm ori in Plafar. Eu mi le voi cumpara de pe Amazon.







Alt produs care mi-a placut cat de cat a fost Himalaya Herbal Foaming Face Wash. Singurul lucru pe care l-as contesta este faptul ca are parfum. Parfum intr-un produs ce se aplica direct pe fata umeda tinde sa produca iritatii. La cateva zile, am fost sa-mi cumpar o apa termala si am dat peste o promotie la Vichy. Daca cumparam produsul lor de Foaming Face Wash, primeam un set cadou in miniatura.
Ei bine, produsul lor este mult mai bun. Nu are parfum, lasa pielea intr-adevar foarte curata. Este mult mai bland cu pielea ta. Desi nu se pune pret prea mult pe ambalaj, mie parca imi place mai mult cum arata produsul Vichy. Apa termala a fost consumata instant :D.
Cat despre restul produselor, uleiul de corp si lotiunea de corp de la Weleda nu prea au fost pe placul meu. Uleiul esential de trandafir mirosea cam puternic. Nu zic ca lotiunea este proasta si nu-mi prieste. Am auzit numai lucruri de bine despre Weleda si va pot da o mica descriere a companiei de pe Wikipedia: "
Weleda is a multinational company that produces both natural beauty products and natural medicines. Both branches design their products based on anthroposophic principles. The company takes its name from the German form of the name of the 1st century Bructeri völva Veleda. Weleda is dedicated to use entirely ingredients and none of their ingredients or products are tested on animals. The company also uses a green energy supplier and are passionate about education for their farmers and their communities.They use plants grown using biodynamic methods. They also abide to fair trade practices and operate in five continents with 20 direct subsidiaries, partnerships in 53 countries, and close to 2,000 employees worldwide.
Company founded in 1921 as natural herbal medical laboratory by Rudolf Steiner."
Preturile sunt accesibile si daca vreti sa rasfoiti site-ul in engleza incercati aici: http://www.weleda.co.uk/
Eu,una, cu siguranta voi vrea sa incerc si alte produse. Cel putin la olandezi, la plafar, produsele se gasesc din plin.
Rujul nu mi-a placut absolut deloc. Nu se mentine, se curata foarte usor, dupa ce il aplici se faramiteaza instant pe buze. La fel si lacul de unghi, nu este deloc rezistent. A doua zi deja observi ca se curata de pe unghi. Dar am sa va mentionez alte produse mai bune si cu alte ocazii.

Ca sa nu va plictisesc prea mult, voi lasa pentru data viitoarea prezentarea produselor Glossybox primite pe luna august. Am si nevoie de timp sa le pot testa. Am inteles ca a existat si in Romania o tentativa de a aduce un astfel de business dar s-a soldat cu un esec total. Clienti total nemultumiti: comenzi ce nu au fost aduse la timp sau produse expirate! Cel putin eu asa am citit de pe diverse bloguri.

Pe curand!

luni, 6 august 2012

Gay Parade


In weekend am avut niste prieteni pe la noi si am zis hai sa mergem in centru la o plimbarica. Stiam noi o terasa draguta de unde vedeai o mare parte din port (dincolo de Centraal Station).
Dupa o lunga calatorie cu tramvaiul am ajuns in mijlocul unul eveniment destul de hilar, un eveniment dedicat rozului, costumelor din latex si muzicii YMCA! Parada s-a desfasurat pe anumite canale, unde vedeai in barci, homosexuali si lesbiene cu outfit-uri specifice oamenilor gay, cu pancarte de genul "I'm Hetero but still gay" (?? :)). Lumea pe margine bulucita ca la orice show ce face senzatie. Voie buna si dans pe strada. Oameni gay mandri sa-si exprime iubirea in public plonjand tandru in bratele celui iubit, cu capsorul ce purta o beretica din latex odihnindu-se blajin pe umarul celuilalt (tot imbracat in latex) gadiland suav perisorul de la subsoara!
Spre deosebire de Ziua Reginei, Gay Parade a fost un eveniment destul de amuzant, fara incidente si fara teribilisme. Atat lumea normala cat si turistii au fost incantati de efervescenta atmosferei.

marți, 10 iulie 2012

De cate ori vedem numele Nastase?

"Până în 1998 a fost procuror în cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 din București, iar între 1998 și 2002, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de Anticorupție, Urmărire Penală și Criminalistică. Între 2000 și 2001 a ocupat funcția de coordonator al Biroului de Combatere a Spălării Banilor.
În iulie 2003 a obținut titlul de doctor în drept din partea Universității București, cu teza intitulată „Curtea Penală Internațională”. Îndrumătorul științific al lucrării a fost Adrian Năstase, pe atunci premier în funcție.

A intrat în politică în 2001 la invitația lui Adrian Năstase, căruia i-a fost asistent la catedra de Drept Internațional Public. Adrian Năstase i-a remarcat curajul politic și i-a propus un rol în Guvernul României: șef al Corpului de Control al Guvernului. Tot Adrian Năstase i-a fost și coordonator al lucrării de doctorat.

În noiembrie 2003 a fost ales președinte al Tineretului Social Democrat, funcție pe care a ocupat-o până pe 18 noiembrie 2006.

În iulie 2003 a devenit vicepreședinte al Partidului Social Democrat. A îndeplinit această funcție până în 10 iulie 2004, când a avut loc o restructurare în PSD, prin suspendarea Delegației Permanente și înființarea unui Birou Coordonator. Cu acest prilej, Adrian Năstase a declarat că activitatea lui Ponta de finalizare a negocierilor de integrare este foarte importantă.

Pe 10 decembrie 2006, la congresul PSD, a fost reales vicepreședinte al Partidului Social Democrat.

În perioada 2001-2004, în timpul guvernării PSD, Ponta a fost secretar de stat, șeful Corpului de Control al Guvernului. A fost numit în funcție în 4 aprilie 2001. La data de 2 mai 2001, Corpul de Control și Anticorupție al Guvernului s-a transformat în Corpul de Control al Primului Ministru, printr-o decizie a premierului de la acea dată, Adrian Năstase." Sursa: Wikipedia

Oriunde a mers acest Ponta mereu l-a avut in spate pe Nastase! Avand in vedere notorietatea lui Nastase se mai pune in discutie setea de adevar si dreptate in care se tot balacareste Ponta???

"Să tânjeşti după ceea ce-ai urât"



Din punctul meu de vedere articolul de mai jos contureaza perfect mentalitatea poporului roman.

Articol preluat de pe site-ul: http://www.academiacatavencu.info

"Îndepărtat de la putere de furia mafioţilor din clanul rival şi de spaima acestora că vor înfunda, rând pe rând, puşcăria, Traian Băsescu este, de azi, istorie. Că s-a ajuns aici nu-i de mirare. Era previzibil că, mai devreme sau mai târziu, sistemul din rândurile căruia provenea şi împotriva căruia s-a întors o să-l azvârle pe preşedinte peste bord. În lupta lui contra sistemului, Băsescu a fost singur şi nici n-a vrut să fie ajutat. S-a înconjurat de yesmeni, de nulităţi, de cozi de topor, care au trecut în barca duşmanilor la prima hulă. Băsescu ar fi putut avea un popor întreg de partea lui dacă n-ar fi preferat să aibă aproape oameni ca Berceanu, Videanu, Udrea sau Oprea. Ca şi Napoleon, după Waterloo, Băsescu nu s-a întors către popor, pentru că n-a vrut, probabil, să fie „un împărat al gloatei”. Iar gloata s-a răzbunat. Şi o va face şi mai abitir la referendum: palma primită de PDL la locale n-a fost decât o scatoalcă, adevărata lovitură o ţin românii pentru Băsescu, căci împotriva lui s-a acumulat ura lor.
Să ceri unui neam care, timp de şase decenii, a fost învăţat să primească totul de-a gata să strângă, dintr-odată, cureaua nu-i lucru uşor. Să anunţi într-o zi un popor care, după lipsurile ceauşiste, s-a dedulcit la trufandalele capitaliste, la traiul pe datorie şi la creditul cu buletinul că s-a ajuns la fundul sacului e de-a dreptul un act nebunesc. Băsescu şi l-a asumat, fără să realizeze că în Balcani, de la Belerofon încoace, aducătorului de veşti proaste i se taie capul. Aşa cum Iliescu a devenit un simbol al neocomunismului şi al îmbogăţiţilor din nimic, la fel Băsescu a fost asociat cu succesul facil şi ireal al unor personaje de care n-a ştiut să se delimiteze.
Băsescu plăteşte azi şi pentru „succesurile” Elenei Băsescu, şi pentru pantofii cu toc ai doamnei Udrea, şi pentru bordurile lui Videanu, şi pentru asfaltul lui Umbrărescu şi, mai ales, pentru aroganţa cu care liderii coaliţiei i-au tratat pe români în timpul crizei. Când românilor li se tăiau salariile şi pensiile, belferii de la PDL huzureau şi împărţeau miliarde. Ura românilor contra lor nu i-a atins însă pe ei, ci s-a focalizat asupra lui Băsescu. El a fost făcut vinovat de toate, din pricină că românii credeau şi mai cred că „tătucul” din fruntea ţării e singur responsabil de fericirea sau nefericirea lor. De aceea, la referendum, îl vor elimina fără milă şi vor dănţui în extaz pe cadavrul lui politic, întocmai ca regicizii de odinioară.

Ce va urma e lesne de ghicit. De măsurile promise de USL se va alege praful, iar românii, în loc să se bucure că şi-au primit salariile şi pensiile înapoi, vor plânge că euro a trecut de 5 lei, că mâncarea e tot mai scumpă, că gazele şi electricitatea se scumpesc în pragul iernii. Domnii revoluţionari de profesie care urlă azi de bucurie la Universitate că „a picat tiranul” vor mânca, la iarnă, din gunoaie, pentru că Felix nu va mai avea nici chef şi nici bani să-i sponsorizeze. Şi atunci când speranţele le vor fi iarăşi veştejite, când vor vedea că orânduirea pe care au aşteptat-o e doar o vorbă frumoasă pe buzele subţiri ale lui Ponta şi Crin, românii îşi vor aduce aminte, cu nostalgie şi culpabilitate, de cum i-au venit ei de hac lui Băsescu şi-l vor regreta.

Căci iată marele blestem al acestui neam al nevoii: să tânjească după ceea ce-a urât. Românii l-au urât pe Ion Antonescu, pentru că trimisese floarea tinerimii să moară la Cotul Donului, iar astăzi îl pun la icoane, ca pe un erou al românismului. L-au urât pe Nicolae Ceauşescu, fiindcă distrusese fibra morală a unui întreg popor, acum i se închină la mormânt. Îl urăsc pe Traian Băsescu, fiindcă i-a pus să muncească şi să nu mai aştepte cu mâna întinsă pomenile statului asistenţial, dar nu vor trece cinci ani şi îl vor regreta şi vor privi cu jind spre Răsărit, aşteptând parcă să se întoarcă de peste mări, ca un erou civilizator din spiţa lui Virracocha. Cei care se vor grăbi să mă contrazică să se gândească mai bine dacă ar fi crezut vreodată, pe 25 decembrie 1989, că va veni ziua când românii îl vor plânge pe Ceauşescu. Părea ireal, dar iată că azi milioane jelesc după el.

Pe Băsescu eu n-am să-l plâng. Culege doar ce a semănat, crezând că România e o navă, iar românii un echipaj care nu crâcneşte în faţa comandantului. Plâng însă viitorul românilor, care azi benchetuiesc, fericiţi că i-au plătit „tiranului” pentru fiecare leuţ tăiat, pentru fiecare lipsă îndurată, dar care nu pricep că ne cufundăm într-un somn al naţiunii mult mai primejdios la noi decât la alţii. Fiindcă la noi somnul naţiunii naşte monştri care dorm.
" - scris de Spartakus

sâmbătă, 7 iulie 2012

Votat: Democratia



De doua saptamani sunt picata in transa. Ma uit tamp cand intr-o parte cand in alta de parca as fi la un meci de tenis. Cand stanga i-o trage dreptei, urlatorii din partea lor de jumatate striga apocaliptic: URAAAA! Cand dreapta se screme sa i-o traga stangii...liniste! O liniste sugrumata!Fiecare se strecoara tiptil pentru a-si masca naravul pe partea cealalta de urlatori. Acolo unde este frenezie curata iar din izvoare miere curge!
De doua saptamani sunt de-a dreptul bulversata de ceea ce se intampla in Romania. De cand a venit Dottore la Guvern aproape ca mi s-a perturbat somnul. Cand au avut loc manifestatiile din Ianuarie, pe forumul romanilor din Olanda era ditamai zvarcoleala. Si eu protestam. Are si Base portia lui de rele. Sa fim de-a dreptul visatori sa credem ca politicienii isi fac injectii cu doze letale de adevar (asta apropo de ce zicea Crin ca ei nu vor fi aceia care sa minta o tara intreaga). In acele momente vedeam negru in fata ochilor si aplaudam in sinea meu cand Badea le zicea de fiecare data ceva de dulce: "Ha!!! Ca bine le zici!" Intr-un fel sau altul le zicea pe buna dreptate.Dar revenind la forum. Oamenii erau in delir:"Haideti in strada ce mai asteptati? Jos Basescu!" De abia era o mana de oameni dar nu conta asta. Sa iasa lumea in strada ca nu se mai poate.
La aceasta ora, pe forum, liniste si pace. Nici albina nu se aude! O liniste aproape infricosatoare. Nimeni nu-si da cu parerea despre schimbarile abuzive atat de evidente aduse in cateva dintre institutiile statului (daca nu chiar in toate). Dar absolut nici o parere de genu: "bravo, asa, schimba toti oamenii cu oamenii PSD-ului." Ei, daca se gaseste cineva sau mai bine zis daca indrazneste cineva sa spuna: "Hmmm...parca nu prea e bine ce face totusi Ponta!" TOTI SAR CA ARSI! De parca le-a picat ceara incinsa pe retina: "Ce bha basistule??? Ce tot mananci acolo? Crezi ca Base nu a facut si a dres? Crezi ca e singurul care a plagiat?" (in afara de Aristotel si Platon conform spuselor Domnului Ioan Rus)
Din punctul meu de vedere este foarte interesanta aceasta lipsa de reactie. Li se toarna pe gat flacara semi-stinsa a democratiei si nu caraie nici unul ca o fi bine ca o fi rau. Dar daca vii si spui ca nu e ok ce se intampla te ard toti! Nu conteaza ca te juri ca nu tii nici cu Base nici cu nimeni...esti Basist! Punct! Coruptia din Romania aproape ca legitimizeaza toate actiunile murdare facuta de actuala putere: "Lasa bre sa fure si ei, ca asa au furat si altii!"
Dar cum ziceam are si Basescu pusa deoparte portia lui de fapte chiar daca nu au fost aduse in discutie in momentul in care s-a creat intregul document pentru suspendare. Cine stie? Poate ca de acele "fapte" stau si altii agatati.
Revenind: nici o parere in legatura cu "tragedia" comica produsa de protagonistul Nastase avandu-l in rol secundar si atat de loial pe... dl Fular Burberry. Ar fi fost si un glont pe acolo. Cica inca este pierdut pe undeva prin gat. Se spune ca acuma sta cuminte in inchisoare (Nastase, nu glontul) ca sa arate lumii ce om demn este el.
E incredibila lipsa de reactie a oamenilor! Bine, acuma nu iau de buna tot ce se intampla pe un forum. Reactii au tot fost prin ziare iar la comedie nu stiai daca sa razi sau sa plangi. Nu stau sa intru in detalii. De obicei as fi comentat pe blogul meu ceea ce s-a intamplat dar mi-a fost o sila imensa. M-am bucurat ca l-au condamnat. Din pacate a capatat cam putin dar am zis hai ca merge si asa. Cu tzaraita!
De la aceasta comedie s-a dezlantuit potopul sau asta a fost cel putin cireasa de pe tort. Tot ce se intampla acuma se face in vederea atingerii unor scopuri foarte precise (printre altele): gratierea lui Nastase si "gratierea" (metaforic fiind spusa) a lui Voiculescu. Cat despre democratie? Tocmai i s-a pus un caus in gura. Totul s-a facut pe fata fara nici cea mai mica jena. Oare e scris in ADN-ul nostru sa stam cu capul plecat?! Sa jucam chiar atat de mult rolul de "sac fara fund"?!

Pe site-ul contributors.ro am gasit un comentariu decent in legatura cu lipsa de reactie a oamenilor. Comentariu facut in urma postarii articolului "Adio, Europa" de V.Tismaneanu, drept dovada ca lipsa de reactie este sinonim cu a fi spalat pe creier.


"Domnule Tismaneanu,
Milioanele acelea de romani de care vorbiti, care nu vor sa spuna “Adio, Europa!” si nu sint dispusi sa taca, sint cu mult mai putini, de fapt. Eu traiesc in Brasov, un oras, oarecum, cu pretentii (desi cu coloana vertebrala postbelica muncitoreasca). Cunoscutii mei sint oameni care cistiga bine, in firme de top. Nimeni nu a protestat vehement si pe fata la dezastrul democratic intimplat in ultimele 10 zile (ca sa nu mai povestim de inceputul sfirsitului, cu actiunile indreptate impotriva ICR etc). Intelectualii de care vorbiti, caci despre ei e vorba, in mare masura, sint si ei putin sedati. Basescu e devenit sinonim cu “raul”, incet, incet, printr-o spalare subtila a creierelor. Replica “si ailalti au facut la fel cind au venit la putere” e pe buzele unor oameni de la care ai avea alte pretentii. O incercare de a protesta in strada impotriva lui Ponta si a imposturii intelectuale pe care o practica s-a soldat cu o picodemonstratie de 5-6 oameni in centrul orasului. Aseara, la auzul scorului obtinut in parlament (cu “p” mic) oamenii strinsi in fata TN din Bucuresti, au incins o hora de bucurie. Grotescul a pus stapinire pe Romania complet. E de neinchipuit ce se petrece aici. Bucurestiul are vreo 2 milioane de oameni. Acum 2 seri au iesit in strada sub 3000 de oameni (simpatizanti PDL) si citeva sute, separat, “neinregimentati”. Asta e tot… Unde sint oamenii carora le mai pasa de tara asta? Si atunci sa nu-ti para rau ca ai ramas in Romania, ca ai sperat ca poti face ceva din interior?" - Eugen Andronic

Ieri m-am uitat la un anumit canal TV deoarece aveau cea mai buna transmisie. Din pacate a trebuit sa asist si la aberatiile ce izbucneau frenetic din gura moderatorilor si a invitatiilor acestora. Toti o dadeau cu regimul Basescu. Victor Ciorbea a facut o afirmatie la care am ramas fara cuvinte. A spus ca regimul Basescu a facut mai mult rau decat a facut Dej, Ceasusescu, Iliescu, Constantinescu, Tariceanu, Nastase la un loc. Nu a pronuntat aceste nume dar s-a legat de timp. Cica Base a facut cel mai mult rau decat toti oamenii ce au stat la putere in secolele 20 si 21. Pai cam toti intra in perioada asta. Cum poti declara asa ceva si mai rau decat atat cum poti , tu, ca moderator al emisiunii sa stai si sa taci!
Tot pe acest canal TV, in timp ce lumea vota in Parlament, pe celalalta jumatate de ecran era transmis in direct MARELE si SINGURUL protest fata de Basescu. Era special transmis pe jumatate de ecran deoarece bruma de oameni care era prezenta nu putea sa acopere un cadru mai larg. Timp de 2 ore( cred) am vazut aceleasi fete de sute de ori. La un moment dat camera ramasese "intepenita" pe un singur protestatar care cauta de zor intr-un portofel ce parea clar ca nu era al lui. Cand de abia am realizat ca individul chiar fura in fata camerei de luat de vederi, cameramanul s-a prins si el in cele din urma a indreptat camera spre alti protestatari.

Ce pot sa mai spun? Intr-adevar e grotesc ce se intampla. Si cand spun grotesc ma refer atat la lipsa de reactie a oamenilor cat si la spalarea pe creier a tinerilor si o data cu acestia si a unor cunostinte apropiate. Cred ca asta din urma ma doare cel mai rau.

Presedintele Basescu este cel mai bun presedinte dintre toti pe care i-am avut pana acum. Asta am realizat-o de cand a venit PSD la putere. Credeam ca mai rau decat Basescu nu se poate.
Cand spun cel mai bun nu inseamna ca sunt gata sa-i ridic statuie. Atata poate Romania in acest moment. Altul nu avem. Altul mai bun nu exista. Daca ar fi existat as fi votat pe altcineva. Prin urmare, pe 29 Iulie voi lua drumul catre Haga si voi vota NU pentru Basescu ci pentru Democratie! Cu astfel de ganduri sa pleci si TU spre urna de vot!


Update: Se pare ca ne va fi refuzat pana si dreptul la vot daca nu dovedesti ca platesti impozit in Romania