vineri, 29 ianuarie 2010

Vise

Am impresia ca detin un impresionant palmares de vise. Este o zestre nemaipomenita ce nu mi-o poate lua nimeni. Eu singura o controlez, mintea o poate imbunatati si tot ea o poate transforma in cosmar. Nimeni nu viseaza asa cum o fac eu.
Cand ma trezesc imi place sa stau in pat, un pic mai mult ca sa pot memora ceea ce am visat, altfel uit si imi este extrem de dificil sa-mi aduc aminte.
Cateodata ma trezesc brusc si imi este ciuda pentru ca nu am trait si sfarsitul visului, drept pentru care iar stau in pat ceva timp si incep sa impletesc itele visului cum imi place mie. Sa fac un final astfel incat sa mai simt inca o data ca fac parte dintr-o lume aparte, plina de supranatural, o lume ce incalca legile fizicii,vreau sa cred pentru cateva secunde ca destinul meu este mult mai palpitant decat normalitatea care ma inconjoara zi de zi. De putine ori chiar am reusit sa ma intorc in vis, sa-l reiau exact de unde am ramas.
Pentru o buna perioada de timp am visat ca zburam. Era atat de frumos, atata adrenalina...mergeam normal, pe urma alergam si incet incet incepeam sa ma inalt deasupra orasului. Totdeauna s-a intamplat noaptea, de sus orasul te lasa fara suflare. Plin de lumini care mai de care mai colorate, parca erau niste leduri, din cand in cand palpaiau ca o instalatie de craciun acompaniata de zeci de stalpi de lumina. Puteam poposi oriunde si sa-mi iau reiau zborul fara nici un efort. Nu dadeam din maini asa cum isi imagineaza multi si nici nu-mi cresteau aripi, pur si simplu pluteam. Uneori luam o viteza atat de mare incat mi se facea frica sa nu cumva sa ma indepartez prea mult dar reuseam sa ma redresez. Inevitabil apareau si personajele negative...vroiau sa-mi faca rau dar reuseam sa-mi iau zborul. Nu ma tinea mult aceasta "magie" si trebuia totusi sa aterizez fortat si iar se isca un moment in care puteam sa fiu ranita. Din fericire imi incarcam bateriile si zburam atat de sus incat aveam impresia ca ies din atmosfera si cu siguranta ma voi dezintegra. Dar ma corectam repede si asta a fost un semn bun pentru viata reala si pentru cei care cred ca visele pot fi o carma in a-ti croi un sens logic/sanatos si in trairile subconstientului. Din pacate de foarte multi ani nu mai zbor. Poate ca am ramas fara combustibil!Poate criza exista pe toate planurile si a decis ca este prea scump sa mai poti zbura chiar si in vis!
Altadata am visat cele doua gradini din fata blocului parintilor mei. Erau de un verde atat de intens incat credeam ca blocul mai degraba se afla pe o insula tropicala si nu intr-un cartier. Copacii erau imensi si plini de frunze incat abia zareai trunchiul. Era vara si acesti copaci asigurau pe langa racoare si o puternica stare de liniste, confort sufletesc. M-am trezit calma. Cine stie?! Poate acolo era un punct de nelinisti si dureri pe care am reusit sa le diminuez semnificativ.
Multe vise au avut la baza cateva rascruci pe care le-am crezut pentru o perioada buna de timp niste esecuri ce trebuiau rezolvate intr-un fel sau altul.
Deseori ma visam in facultate ca eram prezenta la niste restante si niciodata nu le puteam trece. Asta a fost de fapt nerealizarea mea pe plan profesional. Cel putin asa credeam. Am absolvit o facultate dar niciodata nu mi-am dat licenta. De foarte multe ori am visat ca dadeam examene peste examene si mereu imi ramanea o restanta. Am meditat ceva timp la acest vis si am realizat ca nu era decat un ciot de care ma tot lasam agatata. Ai mei au vrut foarte mult sa fac o facultate, sa pot depasi statutul de a pleca din barca prostilor (asa cum imi zicea tata mereu).Din fericire pentru toti matematica a fost singura disciplina care m-a facut sa merg mai departe. Nu am fost un copil stralucit, cu note maxime...nu meritam sa iau Diploma. Pentru ce sa-mi iau licenta....sa fiu licentiata in ce ? In matematica? Ce sa fac cu matematica? Niciodata nu am invatat la un nivel atat de inalt incat sa pot lucra in cercetare macar, deoarece ca profesor nu castigi nimic. Ambitia mea mereu era prezenta in doze extrem de mici. Invatam exact cat sa stau la suprafata. Cu siguranta tata ma vedea un Arhimede sau un Pitagora dar din pacate pentru el nu a fost sa fie. Sunt un Arhimede al literelor si nu al cifrelor....un om simplu si nesemnificativ...atata tot. In schimb m-am maritat cu un om a carui ambitie a depasit orice granita. A avut acea sclipire de a constientiza ca trebuie sa-si depaseasca conditia cu orice pret. Nu oricine are o gandire atat de matura la o varsta atat de frageda. Sa zicem ca venirea lui in familia mea a creat o oarecare balanta..sa-l numim un fel de Arhimede Binar! Prin urmare nu am regretat niciodata ca am facut o facultate. Am gandit pozitiv: daca nu era facultatea nu-mi intalneam Greierasul!
Nu regret nici Diploma. Oricum nu o meritam daca este sa compar nivelul cunostintelor mele cu cel al unui om pasionat de matematica. Stiu ca o bucata de celuloza pare dumnezeu in ochii unui angajator dar ..duca-se la naiba! Daca vrea sa stie ce pot sa-mi acorde macar proba de 30 de zile :)



Va urma!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu