Life in plastic is fantastic!




Ieri, am luat inca o data decizia de a-mi sterge  contul de facebook pentru a nu stiu cata oara. De data asta sper ca mi-am luat un astfel de angajament pentru totdeauna. Am ajuns la concluzia ca facebook strica foarte multe aspecte ale vietii sociale pentru fiecare dintre noi. Ne distrugem individualitatea si ne stricam prin reclamele pe care ni le facem la toate evenimentele posibile doar pentru a arata, in mod fals, uite ce bine ma distrez, uite unde m-am dus, uite unde m-am fotografiat si dupa ce postam asteptam ca niste catelusi sa dam din codita de fiecare data cand primim comentarii sau like-uri. Incepuse sa ma enerveze si reclama agresiva pe care ti-o face nu doar pe marginea profilului ci si in cadrul timeline-ului. Daca unui "friend" ii placea o reclama te intreba si pe tine ceva de genu "Ce ar fi sa-ti placa si tie pagina asta deoarece lui X ii place". Dar cel mai mult am renuntat la fb din cauza calitatii excesiv de proaste a postarile pe care le tot primeam din partea "prietenilor"si din cauza "vietilor" atat de false create pe fb doar pentru ideea ca avem posibilitatea sa  intretinem, in spatele  unei perdea unde nu ne vede nimeni , o imagine care nu ne apartine. In realitate persoana respectiva e cu totul altfel.
   Folosirea facebook-ului presupune ca ai de-a face cu urmatoarele categorii de oameni:

Prima categorie: postarea fotografiilor a tuturor matzelor dragalase, fie ca sunt proprietari sau nu. Desi multi merg pe ideea ca daca nu-ti place nu te uiti totusi postarea se face in mod public in fata a sute de oameni. Zi de zi sa dai share la poze cu pisici...

A doua categorie: postarea tuturor cauzelor din lume pentru ajutorarea animalelor. Ba primeam: "ajuta un catel", ba primeam "ajuta un tigru", sau "ajuta un elefant". Nu stiu si nu am inteles eu prea mult, frenezia asta a cauzelor. Sa dai accept si sa trimiti la cata mai multa lume. Ai impresia falsa ca tocmai ai facut o fapta buna daca dai accept la cauza sau daca dai share la o poza cu nu stiu ce sinistrati. E foarte comod, se pare, din fata unui ecran sa crezi ca esti implicat intr-un act caritativ. Mi se pare jalnic sa crezi ca poti ajuta in felul asta. Vezi imprejurul tau unde poti da o mana de ajutor!

A treia categoria: dependenta de a da like fara sa mai gandesti. O placere bolnava intalnita tot mai des  la drone (ca oameni nu sunt in nici un caz). La postari de genu "a murit cutare", "s-a pierdut cutare" sau "mi-a luat casa foc" am vazut multi idioti care dau Like!

A patra categorie: intretinerea unei false imagini de sine. Puternica dorinta de a parea culti, cititi, de a raspunde mereu in cel mai cuvincios mod posibil, de a parea interesanti de subiectele cele mai "misto" si "cool", de a parea extraordinar de fericiti cu noi si de a impartasi mirifica viata pe care o avem. Puternica dorinta de a te exprima foarte bine in scris iar in realitate de abia poti face o propozitie coerenta. Chiar discutam fenomenul facebook cu terapeuta mea si i-am dat mare dreptate cand mi-a spus ca "Un wall plin este o viata goala!"

A cincea categorie de oameni: nevoia acuta de a face o fotografie doar cu ideea de a o posta pe facebook. Uiti sa mai traiesti momentul prezent. Uiti sa te bucuri de ceva frumos in singuratate sau in compania persoanei cu care esti. Ai nevoie pentru fotografia facuta de aprobarea publicului virtual. Primul gand care iti vine in minte atunci cand vrei sa faci o poza este faptul ca o vei posta cat mai repede pe wall-ul tau. Primul gand cand te afli intr-un loc este sa dai repede "Check in" pentru a arata tuturor unde esti tu acuma. Sa vada lumea unde esti, ce faci, ce mananci si cat de minunat si ce bine te simti tu. Cand de fapt realitatea este mult mai amara si te ingrozeste sa admiti lucru asta. De fapt, ai trecut de faza de ingrozire. Ai acceptat in mod tacit si fara sa mai gandesti rational ca adevarata ta valoare ti-o da lumea de pe facebook!

A sasea categorie de oameni se adreseaza tinerelor si proaspetelor mamici. Inteleg ca pentru tine copilul a devenit  cel mai important lucru din lumea asta dar sa presupui ca este la fel de important si pentru altcineva  e prea mult. Observ ca se naste o oarecare obsesie pentru micuti iar cultul personalitatii acestora este la maxim conturat. Observasem ca lumea incepuse sa-si piarda interesul in fata a sute de postari: uite cum doarme micutul, uite ce a primit de la mamici si bunici, uite in cate pozitii doarme, uite ce mananca si in ce fel mananca etc. Pe langa pozele micutilor te trezesti si cu pozele tuturor copiilor care sufera de cancer si alte boli crunte. Dau share cu impresia ca intr-adevar ajuta si pe de alta parte se bucura ca al lor copil este sanatos. Sa mai mentionez iar cate Like-uri primesc pozele cu copii bolnavi si conectati la aparate ce le asigura viata?!

A saptea categorie de oameni si cea mai rara categorie este categoria in care omul respectiv demonstreaza ca are si o viata pe langa facebook. Aplicatia este pentru ei un mod prin care te mai poti distra din cand in cand cu cate o poza amuzanta, un articol bine scris si cu cate un comentariu f bine venit la vederea unei poze a unui  amic.

Cu alte cuvinte, nu inteleg nevoia atat de puternica de a iesi din anonimat.  De a impartasi cu strainii si cu cativa prieteni toate aspectele importante ale vietii tale. Cat de jenant sa nu ai ce sa povestesti cuiva deoarece la tot ce spui ti se raspunde: "da, am vazut pe facebook". La ce sa ne mai vedem daca ne urmarim reciproc postarile pe facebook?!
Facebook-ul este o aplicatie ce iti da o falsa impresie de independenta. Ma uitam, ca mai nou, lumea da like in prostie la pagini de genul: "Thinking":

X like Thinking (serios? Iti place sa gandesti?...Nooo, nu te cred! ). 808 522 de oameni le place sa gandeasca!

sau

X like Drawing (desi nu picteaza ii place totusi sa picteze)

sau de cand e Nastase la racoare unora le place: Burberry!!!!

Eu as mai posta:

Like taking a shower!
Like picking my nose!
Like eating!
Like changing my underwear!


Like not having a real LIFE!!!


"Manifestarea intimitatii intr-un spatiu public cum este Facebook-ul poate fi explicata prin iluzia securitatii pe care acest mediu virtual ne-o ofera. Pentru cei mai multi dintre noi, prima interactiune cu Internetul a fost de tip infantil, ludic si de aceea nu suntem atat de constienti de efectul real al actiunilor noastre pe Facebook. Prima data am intrat acolo sa ne jucam, sa ascultam muzica sau sa ne distram cu prietenii. Si atunci, pana nu patim ceva serios, ceva din lumea oamenilor mari, tratam Facebook-ul ca pe un joc, desi nu este.
La baza securitatii iluzorii a Facebook-ului se afla si predominanta interactiunilor semantice din acest mediu. „A reactiona semnatic inseamna a reactiona la nivel de limbaj: vorbe, simboluri”, explica psihiatrul Vlad Stroescu. „In majoritatea vietii noastre reactionam instinctual si ne este mai greu sa controlam aceste reactii. Spre deosebire de viata reala, pe Facebook reactiile sunt in special la nivel de limbaj. Nu putem controla atat de eficient ceea ce este instinctual, dar Facebook-ul, fiind o zona a comunicarii semantice, ne lasa sa credem ca detinem controlul”.
-----------------
"
Dar combustibilul cel mai important al manifestarii intimitatii in acest spatiu public este „dorinta de a deveni faimos”. Antropologul Alexandru Balasescu remarca ca „pana acum erau publice doar vietile intime ale starurilor. Andy Warhol a promis fiecaruia cele 15 minute de celebritate, iar scurtcircuitul a fost gasit prin expunerea vietii intime. Iar oamenii percep ca, prin acest instrument, fac scurtcircuitul spre celebritate.”
Daca nivelul satisfactiei in viata al tinerilor era legat traditional de importanta existentei unui numar limitat de prieteni de incredere (Hartup, 1992), teoriile recente (Greenfield, 2009) sugereaza ca retelele mari de relatii superficiale au devenit in prezent sursa principala a satisfactiei psihologice la tineri. Datele obtinute in studiul Universitatii California constata ca tinerii care folosesc Facebook pentru a-si mari reteaua sociala superficiala, nu pentru a o intari pe cea mica de prieteni apropiati, inregistreaza un nivel mai ridicat al satisfactiei psihologice. „Studentii isi construiesc din ce in ce mai mult identitatile sociale ca pe o reprezentatie cu public. Facebook-ul apare ca un instrument de transformare a apropiatilor si amicilor intr-un public pentru spectacolul propriului ego”, se afirma in studiul citat."
------------

"Evolutia in fata unei audiente si o stima de sine hiper-inflata sunt doua componente ale personalitatilor narcisistice.
„Astazi, tinerii sufera tot mai mult de o boala: ca existi cu adevarat doar daca erupi in zona celebritatii. Dar acolo, in realitate, nu exista niciun fel de relatie profunda”, spune psihiatrul Vlad Stroescu. „Ne uitam mult la vedete la televizor si ne dorim foarte mult sa fim si noi asa. Sa fim mai mult decat un om, sa fim o vedeta, o minidivinitate. Si Facebook-ul cultiva printre altele histrionismul.  Nu stiu in ce masura mai exista acolo o intimitate de orice fel."
E clar ca, pentru marii utilizatori ai Facebook-ului, nevoia maxima nu e de intimitate, ci de atentie.



                                                       The END!



PS: aceeasi mancare de peste si pentru Google+. Din fericire, facebook papa toata "piata" oamenilor ce stiu sa "gandeasca" iar Google+ inca respira pentru ca doamne fereste sa postezi acolo, singur in bezna, fara nici un public in fata caruia sa-i poti arata imaginea "cool" pe care ti-o doresti s-o ai!



Comentarii

  1. Credeam ca e nevoia de comunicare. Am 400 de oameni cu care nu as mai fi vorbit,nu as mai fi stiut cum arata( pe multi ii stiu de cand erau copii) cu care nu as mai fi putut comunica daca nu era FB. Cine are doar cativa prieteni plus amici,se descurca si cu telefonul,eu nu am timp sa sun decat cativa si nici nu-mi permit sa spun acelasi lucru de n-ori,ca uit sau ma incurc. Asa eu pot spune/arata ce am de zis/aratat si vad toti( cei pe care ii las eu sa vada,ca e profil privat)si eu ma uit la cine vreau sa ma uit in fluxul de stiri,fara sa verific paginile fiecaruia pt noutati,riscand sa nu gasesc nimic.Si ma bucur cand vad cum a mai crescut vreun plod sau pe unde a mai umblat vreun fost coleg,poate ma duc si eu pe acolo,ca cine se aseamana se aduna si e posibil sa-mi placa si mie. Am amici si cunostiinte in USA,Olanda,Anglia,Italia,Germania,Austria si cateva tari asiatice. Oamenii se plimba si imi place sa vad pe unde.Cum mai comunicam eu cu ei altfel?

    RăspundețiȘtergere
  2. Subscriu, sustin, transmit mai departe. Mai mult decat atat mi-a placut referinta la domnul dr. Stroescu. Citesc. De astazi.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Eu nu ma lepad de Romania ci ea se leapada de mine!

Un nou inceput

Trei pasi inainte unul inapoi