Liber Profesionist
Doi ani de zile salariul nu mi s-a marit si nici sanse de promovare nu au existat. Sefa mea, asa cum a recunoscut, a fi team-leader in departament inseamna sa-si vada propriile interese. Ni s-a impus un target lunar ce nu se indeplinea niciodata. O conditie a fost sa atingem un procentaj fix de indeplinire a unei anumite activitati. NICIODATA nu s-a atins acest target timp de 1 an de zile. Cum iti poate declara la sedinta ca eforturile vor fi rasplatite daca nu puteai sa atingi targetul? Departamentul a avut oameni exceptionali deci iesea din calcul ca TOTI eram incompetenti dar...compania este renumita la a pierde oameni buni pe banda. Din pacate multi sunt blocati pe fondul "crizei economice" si statul pe loc te imbolnaveste practic.
Un om ce intra acum in departament ca nou angajat avea salariul egal cu al meu. Vechimea mea nu a contat. Am spus de fiecare data ca acest target nu este corect estimat, este o sclavie sa fim amenintati ca vom da note explicative de ce am ales a in loc de b desi in fisa postului scria ca avem dreptul de a lua decizii etc. Totdeauna ne-a amintit intr-un mod subtil ca ne putem lua avertismente pentru orice lucru considerat de ea greseala doar ca sa scape cu fata curata in timp ce dadea explicatii managerului(acest lucru se accentua cel mai mult daca aduceai prejudicii departamentului). Dar era "sufletista" si ne spunea ca nu ar dori sa fie fortata sa faca asa ceva.Niciodata nu si-a asumat responsabilitatea.
Odata facusem o greseala din vina ei deoarece asa mi-a spus sa fac. Din pacate eu am incasat morala in locul ei. Nu a avut curajul sa-si recunoasca greseala.
Cand m-am ridicat sa spun toate astea am fost aratata cu degetul ca era o blasfemie ceea ce facusem: au avut grija sa-mi dea o sanctiune de la Resurse Umane pentru comportamentul meu nesabuit iar colegii mei au fost siliti sa dea cu subsemnatul daca sunt de acord cu mine sau nu. Unii erau pur si simplu ignoranti. Deviza lor era la ce bun sa te "rascoli" ca oricum nu se face nimic. Altii depindeau prea mult de job ca sa-si poata arata inversunarea. Putini isi cunosc drepturile ca angajat. Daca toti avem atitudinea asta inseamna ca ne meritam umilirile la care suntem supusi. Pur si simplu 1 an de zile ni s-a ingradit dreptul de a vorbi liber.
Trebuia sa fim cat mai mierosi cu colegii indiferent daca respectivii faceau greseli una dupa alta si ne afecta activitatea. Mail-urile interne trebuiau date de asa maniera incat sa nu cumva sa indraznesti sa ai vreun cuvant de spus impotriva colegului chiar daca erai indreptatit s-o faci. Daca primeai o palma trebuia sa intorci si celalalt obraz. Desi induram cu stoicism astfel de incurajari ni se promitea: cu siguranta cei care au calcat stramb vor fi sanctionati. Dar niciodata nu s-a intamplat asa ceva. Un astfel de stil era practicat in mai multe departamente. In final "buba" se spargea tot intre colegi desi cheia rezolvarii tinea de management. Erai impins sa urmaresti greselile colegilor si sa atragi imediat atentia pentru a se escala cazul. Cu alte cuvinte: prinde-l la cotitura si arde-l! Nu conta ca volumul de munca al colegului era la fel de mare ca si al tau. Inevitabil apareau greseli.
In primul an (2008) am muncit sa fiu fruntasa in fata fostului team-leader dar eforturile mele au fost de prisos deoarece si-a dat demisia. Cu siguranta motivele lui erau bine intemeiate. Desi am fost propusa sa ocup locul lui au preferat sa aduca un om din afara doar pentru ca se cunosteau din alt job anterior. Ma bucur ca s-a intamplat asa. Persoana care trebuia sa ocupe postul trebuia sa fie dispusa sa accepte orice umilire. Sa fie incapabila de a lua atitudine in fata managerului. Din "pacate" aceste abilitati nu sunt mentionate in CV-ul meu. Picam cu brio.
Ieri a fost ultima mea zi in care imi faceam simtita prezenta. Am fost pentru a-mi lua ramas bun de la colegi. In fond, de ei mi-a parut cel mai rau. Am fost placut surprinsa de reactia unora referitor la plecarea mea lucru pentru care le multumesc din tot sufletul. Dar satisfactia este mult mai mare cu acest pas facut desi majoritatea aveau in minte numai cuvinte de compasiune pentru mine. Stresul este ca o perdea pe retina o data inlaturat vezi lucrurile intr-o alta lumina. Am inceput sa gandesc altfel chiar daca primul meu instinct a fost ca nu sunt buna de nimic. Ca sa obtin alt job va trebui sa plec iar de la zero ca sa dovedesc din nou ce pot. Obositor. Daca nu lucrezi din placere restul se tranforma intr-un chin. Spre surprinderea mea, "somera" fiind, am descoperit ca mi-a crescut nivelul de estimare a capacitatii mele intelectuale. Suna bine sa devin un Liber Profesionist al modului meu de gandire si exprimare.
Am plecat cu fruntea sus! Mi-a placut! Credeam ca o sa plang dar nu s-a intamplat. Doi ani mi s-au parut o vesnicie. Stresul are datoria de a te imbatrani. Ieri a fost primavara in sufletul meu...
Un om ce intra acum in departament ca nou angajat avea salariul egal cu al meu. Vechimea mea nu a contat. Am spus de fiecare data ca acest target nu este corect estimat, este o sclavie sa fim amenintati ca vom da note explicative de ce am ales a in loc de b desi in fisa postului scria ca avem dreptul de a lua decizii etc. Totdeauna ne-a amintit intr-un mod subtil ca ne putem lua avertismente pentru orice lucru considerat de ea greseala doar ca sa scape cu fata curata in timp ce dadea explicatii managerului(acest lucru se accentua cel mai mult daca aduceai prejudicii departamentului). Dar era "sufletista" si ne spunea ca nu ar dori sa fie fortata sa faca asa ceva.Niciodata nu si-a asumat responsabilitatea.
Odata facusem o greseala din vina ei deoarece asa mi-a spus sa fac. Din pacate eu am incasat morala in locul ei. Nu a avut curajul sa-si recunoasca greseala.
Cand m-am ridicat sa spun toate astea am fost aratata cu degetul ca era o blasfemie ceea ce facusem: au avut grija sa-mi dea o sanctiune de la Resurse Umane pentru comportamentul meu nesabuit iar colegii mei au fost siliti sa dea cu subsemnatul daca sunt de acord cu mine sau nu. Unii erau pur si simplu ignoranti. Deviza lor era la ce bun sa te "rascoli" ca oricum nu se face nimic. Altii depindeau prea mult de job ca sa-si poata arata inversunarea. Putini isi cunosc drepturile ca angajat. Daca toti avem atitudinea asta inseamna ca ne meritam umilirile la care suntem supusi. Pur si simplu 1 an de zile ni s-a ingradit dreptul de a vorbi liber.
Trebuia sa fim cat mai mierosi cu colegii indiferent daca respectivii faceau greseli una dupa alta si ne afecta activitatea. Mail-urile interne trebuiau date de asa maniera incat sa nu cumva sa indraznesti sa ai vreun cuvant de spus impotriva colegului chiar daca erai indreptatit s-o faci. Daca primeai o palma trebuia sa intorci si celalalt obraz. Desi induram cu stoicism astfel de incurajari ni se promitea: cu siguranta cei care au calcat stramb vor fi sanctionati. Dar niciodata nu s-a intamplat asa ceva. Un astfel de stil era practicat in mai multe departamente. In final "buba" se spargea tot intre colegi desi cheia rezolvarii tinea de management. Erai impins sa urmaresti greselile colegilor si sa atragi imediat atentia pentru a se escala cazul. Cu alte cuvinte: prinde-l la cotitura si arde-l! Nu conta ca volumul de munca al colegului era la fel de mare ca si al tau. Inevitabil apareau greseli.
In primul an (2008) am muncit sa fiu fruntasa in fata fostului team-leader dar eforturile mele au fost de prisos deoarece si-a dat demisia. Cu siguranta motivele lui erau bine intemeiate. Desi am fost propusa sa ocup locul lui au preferat sa aduca un om din afara doar pentru ca se cunosteau din alt job anterior. Ma bucur ca s-a intamplat asa. Persoana care trebuia sa ocupe postul trebuia sa fie dispusa sa accepte orice umilire. Sa fie incapabila de a lua atitudine in fata managerului. Din "pacate" aceste abilitati nu sunt mentionate in CV-ul meu. Picam cu brio.
Ieri a fost ultima mea zi in care imi faceam simtita prezenta. Am fost pentru a-mi lua ramas bun de la colegi. In fond, de ei mi-a parut cel mai rau. Am fost placut surprinsa de reactia unora referitor la plecarea mea lucru pentru care le multumesc din tot sufletul. Dar satisfactia este mult mai mare cu acest pas facut desi majoritatea aveau in minte numai cuvinte de compasiune pentru mine. Stresul este ca o perdea pe retina o data inlaturat vezi lucrurile intr-o alta lumina. Am inceput sa gandesc altfel chiar daca primul meu instinct a fost ca nu sunt buna de nimic. Ca sa obtin alt job va trebui sa plec iar de la zero ca sa dovedesc din nou ce pot. Obositor. Daca nu lucrezi din placere restul se tranforma intr-un chin. Spre surprinderea mea, "somera" fiind, am descoperit ca mi-a crescut nivelul de estimare a capacitatii mele intelectuale. Suna bine sa devin un Liber Profesionist al modului meu de gandire si exprimare.
Am plecat cu fruntea sus! Mi-a placut! Credeam ca o sa plang dar nu s-a intamplat. Doi ani mi s-au parut o vesnicie. Stresul are datoria de a te imbatrani. Ieri a fost primavara in sufletul meu...