Ora Destainuirii

AZI ma simt plina de furie. Imi vine sa urlu de durere. Sa fug departe. Sa numai vorbesc cu nimeni. Sa numai dau explicatii nimanui referitor la cum ma simt. Oricate explicatii ai da nu primesti nimic bun in schimb. Vorbele bune nu-si mai pun pecetea pe rana ta. E ca si cum devii imun la orice metoda de a te simti mai bine. In astfel de momente nu am nevoie de nimeni in preajma mea. Nu doresc sa fac confesiuni. Nu doresc sa ma simt obligata sa le fac. La ce bun sa existe? Cine sa ma inteleaga cu adevarat? Orice cuvant spus se uita. Ce poate sa faca un om ca sa te simti mai bine? Ce poate sa zica? Cum iti poate alina cineva orice freamat?
Vreau ca astfel de momente sa-mi apartina doar mie! Daca nimeni nu le intelege "in mine" doresc sa ramana pe vecie!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Eu nu ma lepad de Romania ci ea se leapada de mine!

Simt ca trebuie sa scriu, sa fac asta pentru mine si pentru cei care sunt ca mine. De peste o luna de zile m-am hotarat impreuna cu sotul meu sa emigram in alta tara. Nu va imaginati de cata lume m-am putut lovi dornica sa-mi demonstreze ca decizia noastra este una total gresita si ca in final ne vom intoarce in tara cu coada intre picioare, ca le vom da dreptate si ca abia asteapta sa vada dezamagirea pe chipul nostru. Placa lor cea mai folosita este: "ai impresia ca acolo o sa-ti fie usor?".Oare care sunt adevaratele motive care ii fac sa gandeasca in felul asta deoarece in discutiile mele cu ei niciodata nu am lasat impresia ca ma duc acolo ca sa-mi fie usor asa ca de ce nevoia asta, de a mi se spune de mii de ori ca va fi greu..ca vei munci pana nu mai poti....ca nu te vei simti integrata..ca-ti va fi dor de Romania...ca-ti va fi dor sa vorbesti limba natala. Toti ma judeca pana la sange de parca incalci cel mai mare sacrilegiu. Ma simt de parca sunt stigmatizata! Piatra
Citiți mai multe

Un nou inceput

Imagine
Observ cu un oarecare sentiment de maretie ca noi oamenii ne schimbam o data la cateva luni. Nu de haine dar de decizii. Daca acu 1 an, culoarea aleasa pentru acest blog mi se parea fabuloasa, acu sunt de-a dreptul oripilata de tematica pusa. Drept dovada, ca ce ne placea odinioara nu mai este nicidecum valabil in prezent.    Spun sentiment de maretie pentru ca in astfel de schimbari iti observi propria intelepciune. Iar aici nu mai fac aluzii la albastrul orbitor.  O data cu trecerea timpului devii mai batran si mai cumpatat in judecata pe care o ai asupra lucrurilor din jurul tau. Devii mai rabdator cu oamenii care nu prea iti sunt pe gustul tau. Le mai dai o sansa! II mai ierti ca sunt si ei oameni ca si tine. Cred ca 90% din reactiile pe care le au , fie ca iti sunt pe plac sau ba, nu au nici o legatura directa cu tine. De ce sa te superi ca ti s-a vorbit intr-un anumit fel daca el/ea doar in felul asta stie sa vorbeasca. Atata stie, atata poate.   Bun! Sa revenim
Citiți mai multe

Trei pasi inainte unul inapoi

Imagine
Acu o saptamana au fost publicate in revista Dilema Veche o serie de articole legate de anxietate. In sustinerea acestui demers a fost creat si un site -- Dar Daca--un "proiect jurnalistic, realizat în cadrul programului Rosalynn Carter Fellowship for Mental Health Journalism ce-şi propune să exploreze câteva dintre tulburările de anxietate şi modul în care ele sunt percepute şi tratate în România."     Initial am trimis catre Cristian Lupsa (editor la DOR), un text ce poate tine loc de povestea mea, si pe aceasta cale vreau sa-i multumesc pentru publicarea textului pe site-ul "Dar Daca". Ulterior m-am decis sa-mi scriu si povestea (cu o oarecare retinere) dar din cauza textului mult prea mare, acesta nu a mai putut fi publicat. In schimb, mi s-a spus ca daca voi scrie povestea pe o pagina publica va putea mentiona pe site-ul respectiv link-ul ce va face trimitere catre text.     Prin urmare, mai jos aveti integral, povestea mea: Vreau sa incep prin a spun
Citiți mai multe