Ultima noapte in Bucuresti
Inainte sa purcedem la gasirea jobului ce ne va duce departe departe (vreo 2200 km ani "lumina" :D) nu-mi inchipuiam ca pregatirile vor fi atat de complexe, obositoare si stresante. Imi imaginam ca totul se va intampla de parca am fi plecat intr-o lunga calatorie de vacanta. Totul va fi foarte relaxant si sigur. A piece of cake cum ar spune englezii. Dar pana nu experientezi nu inveti. Pana nu testezi pe propria piele nu traiesti cum trebuie sentimentul emigrarii. Sentimentul ca de maine vei incepe un nou capitol din viata ta.
Visul nostru s-a transformat in realitate. Am pupat o broscuta si totul s-a transformat intr-un buchet imens de lalele. Si nu orice lalele...ci in lalele de Olanda. O aventura incredibila din punctul nostru de vedere, o aventura sociala si culturala. De genul, permiteti-mi sa fac o adaptare proprie, " daca voi (=Romania) nu ma vreti , eu..plec".
Revenind la expresiile ce incep cu "O": O provocare sa inveti olandeza. O provocare sa devin tanti mita biciclista :). O provocare sa accept mentalitati diferite, concepte diferite dar....sunt sigura ca prin atatea provocari se vor ivi si satisfactii.
De fapt, acea broscuta a reprezentat o enorma munca si dedicare din partea greierasului. Exista o vorba: ce e al lui..e pus deoparte!
De la acceptarea ofertei de munca, o data cu semnarea contractului, totul s-a precipitat. Anuntarea rudelor, prietenilor, infaptuirea planurilor, goana gandurilor nebune, ocuparea locurilor rezervate incertitudinii, din pacate erau cateva locuri destinate gandurilor paranoice. Dar am considerat aceasta paranoia ca un lucru de siguranta. Chiar daca era total absurd, deplasat sau strigator la cer trebuia sa-i gasim o rezolvare. Pur si simplu sa incerci sa fi mereu cu un pas inainte.
Simulari pentru introducerea bagajelor in masina, masurari, sortari de haine, lucruri, obiecte. Vinderea lucrurilor voluminoase: mobila, masina de spalat, cauciucuri de iarna. Am avut niste oferte incredibile, daca exista Ebenezer Scrooge, cu siguranta cumpara de la noi.
Pozitionarea lucrurilor in bagaje, trolere, colete. Discutii de genul: eu imi vreau perna...Unde mai bagi iubire si perna? ....NU conteaza!!!!E perna mea preferata si eu o vreau. Stau cu popoul sub ea in masina! ...Vedem la sfarsit unde o vom baga!. Alta zi: Polo!!! Unde il punem pe Polo??? Eu nu-l las pe Polo singur, bagat in colet. E intuneric si frig si cine stie...poate Atlassib pierde coletul. Eu il vreau pe POLLLOOOO!!!! In final..Polo a fost pus intr-un sac si vidat si indesat intr-un troler. Va dati seama: 50% din spatiu este ocupat de Polo..dar Cristina va dormi linistita la noapte stiind ca Polo e in siguranta chiar daca nu are aer...momentan! Incet, incet, cu fiecare zi ce inaintam reuseam in final sa dosim toate lucrurile adunate de 7 ani. Avand in vedere ca stateam cu chirie trebuia sa am grija sa las si apartamentul curat si in final..sa-l parasim conform termenilor stabiliti cu proprietara. Astazi, cu nostalgie, aproape cu lacrimi in ochi, am inchis si acea usa pentru totdeauna. Suntem la a-6-a mutare. Trecem noi cu bine si peste hopul asta. In fond, mergem sa ne fie bine.
Daca avem regrete? NU. Nostalgie? Da. Dor? Da.
Maine dimineata pornim spre Ambasada Olandei pentru ultimile pregatiri de documente si apoi ne indreptam cu cauciucuri rapide dar sigure spre Arad unde vom innopta la o pensiune. Daca nu sunt prea obosita va voi scrie de acolo daca nu, Miercuri seara revin cu stiri calde din Germania (urmatorul popas). Sa speram ca voi face si cateva poze.
Visul nostru s-a transformat in realitate. Am pupat o broscuta si totul s-a transformat intr-un buchet imens de lalele. Si nu orice lalele...ci in lalele de Olanda. O aventura incredibila din punctul nostru de vedere, o aventura sociala si culturala. De genul, permiteti-mi sa fac o adaptare proprie, " daca voi (=Romania) nu ma vreti , eu..plec".
Revenind la expresiile ce incep cu "O": O provocare sa inveti olandeza. O provocare sa devin tanti mita biciclista :). O provocare sa accept mentalitati diferite, concepte diferite dar....sunt sigura ca prin atatea provocari se vor ivi si satisfactii.
De fapt, acea broscuta a reprezentat o enorma munca si dedicare din partea greierasului. Exista o vorba: ce e al lui..e pus deoparte!
De la acceptarea ofertei de munca, o data cu semnarea contractului, totul s-a precipitat. Anuntarea rudelor, prietenilor, infaptuirea planurilor, goana gandurilor nebune, ocuparea locurilor rezervate incertitudinii, din pacate erau cateva locuri destinate gandurilor paranoice. Dar am considerat aceasta paranoia ca un lucru de siguranta. Chiar daca era total absurd, deplasat sau strigator la cer trebuia sa-i gasim o rezolvare. Pur si simplu sa incerci sa fi mereu cu un pas inainte.
Simulari pentru introducerea bagajelor in masina, masurari, sortari de haine, lucruri, obiecte. Vinderea lucrurilor voluminoase: mobila, masina de spalat, cauciucuri de iarna. Am avut niste oferte incredibile, daca exista Ebenezer Scrooge, cu siguranta cumpara de la noi.
Pozitionarea lucrurilor in bagaje, trolere, colete. Discutii de genul: eu imi vreau perna...Unde mai bagi iubire si perna? ....NU conteaza!!!!E perna mea preferata si eu o vreau. Stau cu popoul sub ea in masina! ...Vedem la sfarsit unde o vom baga!. Alta zi: Polo!!! Unde il punem pe Polo??? Eu nu-l las pe Polo singur, bagat in colet. E intuneric si frig si cine stie...poate Atlassib pierde coletul. Eu il vreau pe POLLLOOOO!!!! In final..Polo a fost pus intr-un sac si vidat si indesat intr-un troler. Va dati seama: 50% din spatiu este ocupat de Polo..dar Cristina va dormi linistita la noapte stiind ca Polo e in siguranta chiar daca nu are aer...momentan! Incet, incet, cu fiecare zi ce inaintam reuseam in final sa dosim toate lucrurile adunate de 7 ani. Avand in vedere ca stateam cu chirie trebuia sa am grija sa las si apartamentul curat si in final..sa-l parasim conform termenilor stabiliti cu proprietara. Astazi, cu nostalgie, aproape cu lacrimi in ochi, am inchis si acea usa pentru totdeauna. Suntem la a-6-a mutare. Trecem noi cu bine si peste hopul asta. In fond, mergem sa ne fie bine.
Daca avem regrete? NU. Nostalgie? Da. Dor? Da.
Maine dimineata pornim spre Ambasada Olandei pentru ultimile pregatiri de documente si apoi ne indreptam cu cauciucuri rapide dar sigure spre Arad unde vom innopta la o pensiune. Daca nu sunt prea obosita va voi scrie de acolo daca nu, Miercuri seara revin cu stiri calde din Germania (urmatorul popas). Sa speram ca voi face si cateva poze.
mi-e dor de voi!
RăspundețiȘtergere