Cuvinte NeSpuse

  Se apropie ora de culcare. Desi nu simt ca mi-ar fi somn totusi casc de ceva minute bune. Pare a fi un semn bun si de fiecare data, ma las pacalita. Imi las usor storul la jumatatea ferestrelor pentru a nu face bezna in toata camera. Nu suport sa fie atat de intuneric. Cateodata am senzatia ca vad monstrii sub forma unor umbre ce se ascund pe dupa perdea. Ma asez usor in pat, incerc sa-mi gasesc pozitia. Cica, de la 16 saptamani de sarcina, nu este bine sa stai pe spate ci ori pe stanga ori pe dreapta. Imi modelez cu migala dopurile, le rotesc bine intre buricele degetelor  si le asez pe fiecare, ca intr-un ritual bine stabilit, una in urechea stanga si una in urechea dreapta. Niciodata nu am facut invers. Incerc totusi sa stau pe burta pentru cateva minute cu mainile impreunate pe piept pentru a-mi simti respiratia. A. se aseaza si el, nu are probleme cu somnul. Nu stiu cum face sa adoarma in 5 minute. Il invidiez. Nici cand aveam zilele ocupate nu reuseam sa adorm in 5 mi...

   Atacurile mele de panica nu s-au oprit in acea saptamana din iulie. Ele au continuat sa se strecoare din cand in cand, de obicei seara cand esti mai obosit si totodata mult mai vulnerabil. Cateodata imi propun sa nu stau sa rezolv sau sa gasesc explicatii la diverse intamplari ce s-au petrecut recent sau acu 10 ani caci este o investire a ultimelor resurse emotionale pe care abia de le mai ai dupa o zi lunga. Mai intai sa am o noapte cat de cat buna si introspectia poate continua si la lumina zilei cand mintea imi este mult mai limpede si treaza. Bineinteles, nu totdeauna reusesc asa ceva si uneori mai cred in zicala: "noaptea e un sfetnic bun".     Tin minte ca in nebunia Brexit-ului (inainte si dupa) incepusera fel de fel de stiri ce raportau actiuni xenofobe (caci mass media este un imens agregator al fricii ce aduce audientele dorite) printre care si vandalizarea unui magazin romanesc de undeva de prin Anglia. Iti trebuie o singura scantai...

    Primul atac de panica l-am avut acu 1 an cred. Simteam ca ma doare pieptul si am zis sa-mi caut simptomele pe net. Primul rezultat: infarct. Am citit si alte simptome si dintr-odata aveam impresia ca le aveam si p'alea. Am ajuns la spital unde, spre dezamagirea mea, am fost diagnosticata cu hiperventilatie. Eram convinsa ca am ceva si ca medicul nu poate detecta catastrofa ce avea sa mi se intample mai devreme sau mai tarziu. Chiar daca stii ca-ti faci cel mai mare rau caut and pe internet, e greu sa rationezi pe moment si totul se transforma intr-o adictie. Esti atat de vigilent la ceea ce simti incat e foarte greu sa iesi din transa.     Al doilea atac de panica, care s-a soldat cu chemarea salvarii, a fost anul asta, la inceput de iulie. Era total diferit de ce stiam eu si am zis ca e imposibil sa traiesc un atac de panica. Am inceput sa am palpitatii, niste reactii in lant. Se terminau si in 5 minute se porneau iar. Aveam 140 de batai...

    Doresc sa revin un pic asupra dorintei de a controla anxietatea. De multe ori, ne aflam intr-un cerc tare vicios cand e vorba sa ne pierdem in cele mai negre ganduri.  Daca ne gandim la toate scenariile posibile (nu poti face asta, doar ai iluzia ca ai trecut in revista orice rau inchipuit) traiesti proprietatiile unei superstitii. Ma voi gandi la tot ce este mai rau si prin urmare, acest rau ma va ocoli. L-am pus pe lista, sta cuminte acolo si nu se va intampla niciodata. Cateodata poti insela sistemul punand pe lista cele mai negre scenarii caci nu te poti gandi la toate. Un cancer nu se poate compara cu un picior rupt sau daca avionul in care esti se va prabusi nu se va putea compara cu niste turbulente provocatoare de panica. Foarte greu sa te desprinzi de acest obicei, in care faurim cu mare spor "the black list".  Ai umblat de atatea ori pe acest drum, pietruit in mintea ta cu deosebita migala, incat e aproape imposibil sa crezi ca poti evada. Este un ...

   Anxietatea! Nu poti nici cu ea, nici fara ea. In rare cazuri poate fi un bun prieten dar de cele mai multe ori, face parte din eu-ul tau destructiv. Sau cel putin, in calatoria ta de a intelege cu ce ai de a face, anxietatea va fi perceputa ca un rau necesar. Acest "rau" inveti sa-l gestionezi cumva, sa-l dai la o parte, sa-l ascunzi, sa-l privezi de atentie, sa-l faci uitat, sa-ti fie rusine sa-l arati lumii. Sa stii sa gestionezi ceva nu inseamna ca o faci si in cel mai bun mod posibil. A gestiona nu are un context pozitiv in cazul de fata. Intr-adevar, iesi la liman. Dar cu ce pret?! Si pentru cat timp poti sta deasupra?! Cate guri ai luat de apa crezand de fapt ca inhati oxigenul?! Si uita-te, inca stam in picioare. Si totusi, in toate astea, reusesti sa te complaci. Ti-a fost de atatea ori rau incat doar cu raul ai impresia ca te poti impaca in continuare. Orice schimbare e de prisos. Pare a fi ceva de neconceput si totusi, tocmai aceasta schimbare r...

(Inainte de a citi, click mai jos pe videoclip deoarece am scris avand melodia asta pe fundal. Se pare ca mi-a creat o anume dispozitie. Atata melodia cat si ora scrierii! )  Simt dupa atata absenta ca am "ruginit" la alegerea cuvintelor desi as avea multe sa va povestesc si sa va spun. Mai sunt intrebata, de ce nu mai scriu nimic pe blog? Din lipsa de timp, de inspiratie?! Nu stiu. Poate ca am imbatranit? Nu cred. Poate ca am mai "crescut" si m-am maturizat si simt nevoia ca multe lucruri care mi s-au intamplat sa le pastrez doar pentru mine. Dar pe de alta parte, citind din urma, imi place sa observ ce prejudecati aveam inainte, ce pareri gresite imi formam. Ce idei fixe mi-am creat si cat de inversunata puteam sa fiu pe tema anumitor subiecte. E frumos sa vezi cum cresti si cum te schimbi caci schimbarea nu vine fara suferinta. Nimic nu ramane la fel. Nici nu-mi doream sa raman la fel. Totdeauna mi-am dorit sa invat ceva nou despre mine si am facut lucrul asta ...

Observ cu un oarecare sentiment de maretie ca noi oamenii ne schimbam o data la cateva luni. Nu de haine dar de decizii. Daca acu 1 an, culoarea aleasa pentru acest blog mi se parea fabuloasa, acu sunt de-a dreptul oripilata de tematica pusa. Drept dovada, ca ce ne placea odinioara nu mai este nicidecum valabil in prezent.    Spun sentiment de maretie pentru ca in astfel de schimbari iti observi propria intelepciune. Iar aici nu mai fac aluzii la albastrul orbitor.  O data cu trecerea timpului devii mai batran si mai cumpatat in judecata pe care o ai asupra lucrurilor din jurul tau. Devii mai rabdator cu oamenii care nu prea iti sunt pe gustul tau. Le mai dai o sansa! II mai ierti ca sunt si ei oameni ca si tine. Cred ca 90% din reactiile pe care le au , fie ca iti sunt pe plac sau ba, nu au nici o legatura directa cu tine. De ce sa te superi ca ti s-a vorbit intr-un anumit fel daca el/ea doar in felul asta stie sa vorbeasca. Atata stie, atata poate. ...